accident aviatic
Două avioane s-au ciocnit lângă aeroportul din Soldotna, în statul american Alaska, iar accidentul aviatic s-a soldat cu 7 morţi.
Comemorare, la un deceniu de la accidentul aviatic din munții Bucegi
Comemorare emoționantă în munții Bucegi. Ambasadorul Israelului și reprezentanții Ministerului Român al Apărării au adus un omagiu celor 6 militari israelieni și un român, morți în accidentul aviatic produs în 2010 lângă Fundata, în județul Brașov. Elicopterul cu soldații aflați în misiune de antrenament s-a prăbușit. Nimeni de la bord nu a supraviețuit.
Turcia: Șapte morți în prăbușirea unui avion de recunoaștere în estul țării
Şapte membri ai serviciilor de securitate au fost ucişi în accidentul unui avion de recunoaştere prăbuşit în provincia Van din estul Turciei, a anunţat agenţia de presă de stat Anadolu, preluată de Reuters şi France Presse, citând un anunţ făcut joi de ministrul de interne.
Un avion cu aproximativ 107 de persoane la bord s-a prăbușit în Pakistan. Surse: Două persoane ar fi supraviețuit
Un avion de linie al companiei Pakistan International Airlines (PIA) cu aproximativ 107 de persoane la bord s-a prăbuşit vineri într-o zonă rezidenţială în oraşul Karachi din sudul Pakistanului, a anunţat Autoritatea Aviaţiei Civile pakistaneze, potrivit AFP.
25 de ani de la cel mai grav accident aviatic din România. 60 de oameni au murit pe 31 martie 1995, după ce o aeronavă Tarom s-a prăbușit lângă Balotești
Au trecut 25 de ani de la cea mai mare catastrofă aviatică din România! 60 de oameni au murit pe 31 martie 1995, după ce un avion care decolase de la Otopeni cu destinația Bruxelles s-a prăbușit în dreptul localității Balotești.
UPDATE Două persoane au murit după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în zonă localității Șiria, Arad
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit joi seară în zona localității Şiria, județul Arad. Din cauza impactului puternic, cele două persoane implicate au suferit leziuni grave și au fost declarate decedate.
Accident aviatic în Kazakhstan. Cel puțin 12 oameni au murit după ce un avion cu aproape 100 de persoane la bord s-a prăbușit
E doliu național în Kazakhstan după un accident aviatic. Cel puțin 12 oameni au murit după ce un avion cu aproape 100 de persoane la bord s-a prăbușit la scurt timp după decolare. Zeci de persoane sunt spitalizate, unele în stare gravă. Deocamdată nu se cunosc cauzele accidentului.
Ucraina: Cel puțin patru persoane au murit după ce un avion rămas fără combustibil s-a prăbușit în vestul țării
Cel puțin patru membri ai echipajului unui avion cargo de tip Antonov-12 care a aterizat vineri dimineața de urgență în vestul Ucrainei au decedat, au informat oficiali ucraineni, citați de Reuters, informează Mediafax.
Avion militar prăbușit pe un imobil dintr-un oraș pakistanez
12 oameni au murit și 20 au fost răniți când un avion militar de mici dimensiuni s-a prăbușit în orașul pakistanez Rawalpindi. Victimele sunt militari și civili. Accidentul s-a produs marți, înainte de răsăritul soarelui.

