Avocatul familiei Raisei, fetița lovită mortal pe trecerea de pietoni de mașina poliției: Vor cere despăgubire maximă

Continuă ancheta în cazul tragediei din Capitală în urma căreia o fetiță a murit pe trecerea de pietoni, iar prietena ei a fost rănită grav. Polițistul care se afla la volan urmează să fie audiat din nou peste două zile, potrivit unor surse. Între timp, familiile celor două victime se pregătesc să ceară despăgubiri uriașe: 6 milioane de euro pentru moartea Raisei.

Ministrul de Interne Lucian Bode, despre cazul Bolintin: Această tragedie a scos la iveală putregaiul unui sistem care s-a degradat de la an la an. Reguli noi pentru selecția polițiștilor

Tragedia de la Bolintin Vale a scos la iveală putregaiul unui sistem în care unii angajați sunt în cârdășie cu politicienii locali sau cu infractorii. Sunt declarațiile făcute de ministrul de Interne, care a vorbit și despre resursele umane insuficiente și cîteodată slab pregătite. De altfel, sunt luate în calcul proceduri mai riguroase pentru selecţia cadrelor, mai ales a celor din surse externe.

Polițistul care a accidentat mortal o copilă în București a cerut ajutor la 112 şi a rugat să fie trimisă mai repede o ambulanţă

La aproape cinci zile după accidentul în care un polițist a spulberat două fete pe o trecere de pietoni din Capitală, omorând-o pe una dintre ele, a venit și prima reacție a ministrului de Interne. Lucian Bode a admis că agentul nu era în nicio misiune urgentă și a dat asigurări că acesta nu scapă de răspunderea penală. Ministrul a promis și o reformă serioasă a procesului de selecție în poliție. Pe de altă parte, înregistrările de la 112 arată că agentul a anunțat imediat accidentul, a cerut sfaturi pentru a o ajuta pe copilă şi a rugat de mai multe ori să fie trimisă mai repede o ambulanţă. Atenție, urmează detalii cu puternic impact emoțional!

Doi frați, de 13 și 15 ani, și-au pierdut viețile după ce mașina în care se aflau a fost lovită de tren

Doi frați, de 13 și 15 ani, și-au pierdut viețile, după ce mașina în care călătoreau a fost lovită de tren la o trecere la nivel cu calea ferată. În mașină, se mai aflau doi adulți și doi câini. Adulții au supraviețuit și au ajuns la spital cu răni ușoare, dar animalele au pierit și ele. Pentru că în tren se aflau mulți pasageri, a fost declanșat planul roșu de intervenție, însă pasagerii trenului nu au fost răniți.