Doi morţi şi un rănit după un accident pe DN1, în apropiere de Ploieşti. Circulaţia a fost reluată după aproximativ o oră

Accident rutier grav marți dimineață, pe DN1, în apropiere de Băicoi. Două persoane au murit după ce 3 autovehicule s-au ciocnit. Circulația în zonă a fost deviată, atât pentru sensul de mers către Ploiești, cât și pentru cel către Brașov, pe străduțe paralele din orașul Băicoi, a transmis pentru Telejurnal Matinal cms. șef Cătălin Bocai, de la Centrul Infotrafic.

Accident controversat. Serviciul de protecție și pază de la Chișinău exclude ipoteza unui atentat asupra președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, are probleme de sănătate în urma accidentului rutier de duminică. Mama acestuia, care îl însoțea, a suportat o intervenţie chirurgicală. Poliţia a deschis un dosar penal și cercetează cazul. Un apropiat al președintelui Dodon avansează chiar scenariul unui atentat, ipoteză respinsă de serviciul de protecție și pază de la Chișinău.

Mașina președintelui Republicii Moldova a fost lovită în plin de un camion. Igor Dodon și doi membri ai familiei sale au fost duși la spital, apoi s-au externat

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost victima unui accident rutier. Mașina în care se afla și o alta din coloana oficială s-au răsturnat după un impact violent cu un camion. Oficialul de peste Prut a scăpat cu răni ușoare. La fel mama demnitarului și fiul acestuia - care se aflau cu el in mașină. Autoritățile de la Chișinău exclud ipoteza unui atentat. La câteva ore după accident, oficialul de peste Prut le-a mulțumit, pe Facebook, celor care i-au transmis gânduri bune. Președintele a confirmat că starea lui de sănătate este bună. La fel și cea a rudelor sale. Vă avertizăm că urmează imagini care va pot afecta emoțional.