accident
Descoperire macabră în judeţul Bacău. O maşină în care erau doi oameni morţi a fost găsită în zona unui canal de irigaţie din satul Berești, comuna Sascut, unde există un lac de acumulare. Detalii care vă pot afecta emoțional.
Accident cu patru victime pe DN 64, la Ioneşti, județul Vâlcea. Traficul rutier în zonă, blocat total
Patru persoane au fost rănite marţi dimineaţa în urma coliziunii maşinilor în care se aflau, pe DN 64, în localitatea Ioneşti, unul dintre răniţi fiind încarcerat, au anunţat autorităţile vâlcene.
Un copil a căzut de la etajul unui hotel din Eforie Nord
Incident în Eforie Nord unde un copil a căzut de la etaj la un hotel din stațiune. Imediat la fața locului a fost chemată o ambulanță. Medicii i au acordat primul ajutor apoi l-au transportat la spital.
Șapte persoane au fost rănite în Vâlcea, după ce un tren a agățat un stâlp care fusese lovit de un TIR. Patru răniți sunt în stare gravă. Printre victime este și un elev de la școala de poliție
Accident grav pe Valea Oltului. Șapte persoane au fost rănite după ce un TIR a lovit un stâlp, iar un tren l-a acroșat și a doborât alți doi. Stâlpii au căzut peste muncitorii care interveneau deja pentru a remedia situația.
Vâlcea: Asistent de la Spitalul Judeţean, în stare gravă după ce a căzut pe scări
Poliţiştii vâlceni au deschis dosar penal şi fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă în cazul unui asistent de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea care, miercuri seara, a căzut pe scara de incendiu a unităţii spitaliceşti vâlcene, au informat reprezentanţii Poliţiei Vâlcea.
Plan roșu de intervenție în urma unui accident rutier: trei morți și șase răniți în Sinești, Ialomița
Un accident rutier soldat cu trei morţi şi şase răniţi a avut loc, miercuri dimineaţă, pe DN 2, în afara localităţii ialomiţene Sineşti.
Accident în Bragadiru: un tânăr a lovit trei mașini și a rănit o femeie
Accident grav azi noapte în apropierea Capitalei: un tânăr a intrat cu maşina în 3 autoturisme, la coborârea de pe podul de peste centură, din Bragadiru.
Neamţ: Autoutilitară cu 60 stupi de albine, răsturnată pe E85, lângă Hanul Ancuţei; avertizare prin RO-ALERT
O autoutilitară încărcată cu 60 stupi de albine s-a răsturnat, sâmbătă, pe drumul european E85, în zona Hanului Ancuţei.
Accident grav în Ialomița. O persoană a murit și una a fost rănită grav
Tragedie rutieră în județul Ialomița! O persoană a murit și una a fost rănită, după un impact violent între două autoturisme, pe Drumul Național 2A, în zona Popasului Chirana.

