accident
Patru persoane și-au pierdut viața, în noaptea de joi spre vineri, în două accidente de circulație produse în județul Timiș.
O șoferiță a căzut cu mașina într-o râpă de 25 de metri din Sinaia
Un autoturism a derapat și a căzut 25 de metri într-o râpă din Sinaia aflată pe marginea șoselei. Incidentul a avut loc la ieșirea din stațiune spre Bușteni.
Un TIR a derapat pe un pod și a căzut de la peste cinci metri înălțime pe o cale ferată
Circulația trenurilor a fost întreruptă între Târgoviște și Ploiești, în județul Dâmbovița, după ce un TIR a ajuns pe calea ferată. Mastodontul a derapat pe un pod și a căzut de la peste 5 metri înălțime. Șoferul a scăpat cu viața. După 6 ore, autotrenul a fost scos de pe calea ferată și repus pe șosea.
Accident mortal pe o trecere de pietoni din Târgovişte
Un bărbat de 58 de ani care traversa regulamentar a fost lovit de o maşină condusă de un şofer de 61 de ani.
Grav accident la Braşov. Cinci persoane, dintre care doi copii, au suferit traumatisme
Cinci personae dintre care doi copii au ajuns la spital în urma unul carambol dintr-o intersecţie din Braşov. Accidentul a fost provocat de unul dintre şoferi care nu a acordat prioritate.
A furat cutia milei de la biserică, apoi a fost lovit de o ambulanță în centrul orașului
Un bărbat din Cluj a fost lovit de o ambulanță în centrul orașului. Câteva persoane martore la accident susțin că acesta ar fi traversat în fugă, după ce a furat cutia milei de la o biserică din zonă.
Un bătrân a fost strivit de o betonieră, în timp ce încerca să traverseze strada pe o trecere de pietoni
Accident mortal în cartierul clujean Mărăști. Deocamdată, circumstanțele în care s-a produs accidentul nu sunt foarte clare. Martorii spun că victima a pornit să traverseze pe verde, dar culoarea semaforului s-a schimbat în timp ce trecea strada.
Urmărire ca în filme în Capitală. Șoferul s-a răsturnat cu mașina
Un șofer s-a răsturnat cu mașina, în noaptea de luni spre marți, în Capitală, după ce a fost urmărit de poliție. Accidentul a avut loc lângă Academia Militară.
Soția preotului și unul dintre copiii lor, răniți sâmbătă seară, sunt în stare extrem de gravă
Femeia are nevoie urgentă de sânge, grupa B3 negativ, iar donatorii sunt aşteptați la centrul de transfuzii din Suceava.

