Furtuna de nisip în nord vestul Chinei

Aceste imagini au fost surprinse în provincia Xianjing. Vântul puternic a ridicat particulele de praf amestecate cu nisip, așa că vizibilitatea a fost sub 50 de metri.

Aurora boreală produce accidente. Cu ochii după fenomenul natural, turiștii nu mai sunt atenți la drum

Aurora boreală este un spectacol al naturii pe care din ce în ce mai mulți turiști caută să-l vadă în nordul Islandei. Specialiștii spun că luminile nopții arctice sunt unice în acest colț de lume aflat la marginea cercului polar. Numai că politia din statul insular este alarmată de numărul din ce în ce mai mare de accidente rutiere produse de turiști.

Idee ingenioasă care salvează vieți. La Piatra Neamț, stâlpii semafoarelor sunt iluminați

Suntem primii pe lista neagră a accidentelor rutiere mortale. Pe drumurile noastre, peste 2.000 de oameni își pierd viața în fiecare an. O situație cunoscută pentru care autoritățile fac prea puțin. Un cetățean din Piatra Neamț și autoritățile locale au reușit însă să găsească, împreună, o soluție prin care să reducă numărul accidentelor rutiere din oraș. Pe cât de ingenioasă este, pe atât de simplă de pus în practică.

Pericolul din căști. Ocupați cu telefonul și muzica, mulți români ignoră riscurile

O muzică bună, o discuție cu prietenii sau un clip video îi ține ocupați pe tot mai mulți români atunci când trec strada. Cu căștile în urechi, uită de regulile rutiere, nu aud dacă sunt claxonați, iar de multe ori sfârșesc sub roțile mașinilor. Un experiment TVR într-unul din cele mai aglomerate locuri din Capitală ne-a arătat că, în mai puțin de 5 minute, 3 pietoni au trecut strada cu căștile în urechi. Specialiștii pun totul pe seama nevoii de a evada din rutina zilnică.

Poliția trage un semnal de alarmă: șoselele au ajuns drumuri ale morții, din cauza șoferilor neatenți

Pe șoselele României sunt șoferi care în câteva minute încalcă aliniate întregi din Codul Rutier - depășesc viteza, nu poartă centură, vorbesc la telefon și au ITP-ul expirat. Asta explică de ce România e fruntașă în statistica neagră a morților în accidente rutiere. Polițiștii trag un semnal de alarmă. Astăzi, de Ziua Accidentelor Rutiere Fără Morți, au ieșit în stradă ca să taie amenzi.

Lege împotriva filmatului la volan. Amenzile ar putea depăși 6 mii de lei, iar permisul poate fi chiar anulat

Speriați de numărul tot mai mare al accidentelor cauzate de inconștiența șoferilor care folosesc telefonul în timp ce conduc, parlamentarii vor să schimbe legea. Cine va lua mâna de pe volan ca să filmeze sau să vorbească la telefon va plăti amenzi usturătoare. Dacă astfel de comportamente se repetă, șoferii vor rămâne chiar fără permis de conducere.