aer condiţionat
Temperaturile caniculare din ultima vreme solicită organismul oamenilor la măsuri adaptive care trebuie compensate, a explicat, la TVR INFO, dr. Radu Țincu, medic primar Anestezie Terapie Intensivă, Spitalul de Urgenţă Floreasca, Bucureşti. Medicul a spus că pot apărea trei complicații majore pe timp de canicula: supraîncălzirea, insolația și deshidratarea.
Sud-europenii se înghesuie să cumpere aparate de aer condiţionat pe fondul caniculei
Într-un moment în care nu se întrevede un sfârşit al caniculei în ţările din sudul Europei, oamenii s-au grăbit să cumpere ventilatoare şi au investit chiar şi în aparate de aer condiţionat pentru a se răcori, transmite Reuters.
Canicula pune presiune pe rețeaua de energie electrică. La orele de vârf sunt necesare importuri
Consumul de energie electrică a crescut odată cu nevoia milioanelor de oameni de a avea confort și răcoare în case și la serviciu. La orele de vârf, producția internă trebuie suplimentată cu importuri. Și mai grav este că rețeaua de distribuție ar putea oricând să cedeze, iar asta să duca la unele întreruperi.
Nicuşor Dan: Achiziţia de tramvaie noi trebuie accelerată pentru rezolvarea lipsei aerului condiţionat
Achiziţia celor 250 de tramvaie noi trebuie accelerată pentru rezolvarea problemei lipsei aerului condiţionat, a afirmat, joi, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
Fără cravată pentru a economisi energie - premierul Spaniei le cere membrilor guvernului, funcționarilor publici și chiar și celor din mediul privat să renunțe la acest articol vestimentar
Premierul Spaniei a renunțat la cravată pentru a economisi energie și i-a îndemnat pe toți angajații din administrație și din mediul privat să renunțe la etichetă și să adopte ținute lejere, de vară. El a adăugat că e suficient să intri într-un centru comercial pentru a realiza că temperatura este mult prea joasă.
În plină caniculă, în Franța există un loc în care ai nevoie de echipament de iarnă
Parizienii au o alternativă peste măsură de răcoroasă, la temperaturile extrem de ridicate care au sufocat Franţa. Un bar de gheaţă este asaltat de rezervări iar clienţii, în haine groase și cu mânuşi, se bucură de câteva momente departe de aerul fierbinte, într-un cadru care seamănă cu o poveste de iarnă.
Italia, spaima șoferilor din cauza regulilor stricte. Aerul condiționat în mașină, motiv de amendă, și încă una consistentă. Legea nu îi iartă nici pe cei care scot mâna sau cotul pe geamul mașinii
Șoferii din Italia care în timp ce staționează țin motorul pornit pentru a se răcori sunt buni de plată. Legea îi sancționeaza pe cei care poluează și se aplică cele mai mari amenzi din Europa. De altfel, Codul rutier în Italia, foarte strict, prevede și alte sancțiuni pentru nerespectarea conduitei la volan. Un reportaj în exclusivitate de la corespondentul nostru, Alberta Forgiarini.
Măsuri de raționalizare în Uniunea Europeană. Franța încearcă să le evite prin diversificarea surselor de aprovizionare. Metroul din Madrid și-a redus activitatea. Legea termostat în Italia
Raționalizarea gazului și economii drastice la încălzire și folosirea aerului condiționat. Sunt câteva dintre măsurile luate de unele țări din Uniunea Europeană pentru a face față eventualei penurii energetice provocate de invazia rusă din Ucraina. Multe țări europene depind în proporție mare de gazul și ţiţeiul din Rusia, iar viitoarea rundă de sancțiuni europene împotriva Rusiei, care vizează sectorul energetic, iscă dezbateri aprinse la Bruxelles.
Noi înscrieri la Rabla pentru electrocasnice. Sunt incluse laptopuri, uscătoare de rufe, aparate de aer condiționat
Vineri încep înscrierile pentru o nouă sesiune a programului Rabla pentru electrocasnice. Startul se dă la ora 10 dimineaţa.
- 1
- 2

