Poluare de 10 ori peste limita maximă admisă în București. Șefa Gărzii de Mediu spune că indicatorii au crescut pentru că nu a bătut vântul

Încă o noapte cu aer poluat în Bucureşti. Vineri spre sâmbătă, indicatorii au fost și de 10 ori peste limita maximă admisă pentru cele mai periculoase particule. Reprezentanții societății civile acuză că poluarea provine de la arderile ilegale de deşeuri. Șefa Gărzii de Mediu spune însă că indicatorii au crescut pentru că nu a bătut vântul şi astfel a rămas deasupra oraşului poluarea constantă din Bucureşti.

Poluare în București. Senzorii au depistat valori maxime

Noaptea trecută, bucureştenii au respirat, din nou, aer toxic. La primele ore ale dimineţii, senzorii au înregistrat, în toate zonele Capitalei, valori chiar şi de trei ori mai mari decât limita admisă. Garda de Mediu a descoperit sursa poluării, în localităţile din jurul Capitalei, şi a dat amenzi de mii de lei.

14 ianuarie a fost cea mai poluată zi în București. Luna trecută s-au înregistrat maxime istorice de poluare

Poluarea a atins maxime istorice în Capitală, luna trecută. Datele înregistrate de măsurătorile independente arată că 14 ianuarie a fost cea mai poluată zi. Oricum, din cele 31 de zile din ianuarie, în 16 bucureștenii au inhalat "otravă". Expunerea prelungită la poluare dăunează grav sănătății, o arată studiile făcute chiar la noi în țară.