aeroport Braşov
Lovitură grea pentru Aeroportul din Brașov, inaugurat în luna iunie. Și financiară, și de imagine. Principala companie aeriană care opera pe acest aeroport își mută cursele pe cel din Bacău. Reprezentanții operatorului nu mai pot funcționa limitaţi de programul aeroportului, singurul din ţară care are această problemă. În Brașov rămâne acum o singură companie aeriană, iar costurile de funcționare vor fi greu de acoperit.
Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, 10 mii de pasageri în prima lună de la inaugurare
Marți a fost înregistrat pasagerul cu numărul 10.000 pe Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav. La doar o lună și câteva zile de la darea în folosință a aerogării. Deși are un orar limitat, noul aeroport a reușit să atragă, într-o lună, mai mulți pasageri decât alte aeroporturi cu vechime din România. Și se situează la mijlocul clasamentului ca număr de călători din toate aeroporturile din țară.
Zborurile pe Aeroportul Ghimbav-Braşov, operate doar ziua, timp de 12 ore. Companie care operează zboruri regulate a anunţat că se retrage
Aeroportul Internaţional Braşov ia viteză cu frâna de mână trasă. Şi asta pentru că sigura companie care operează zboruri regulate de pe cel mai nou aeroport al ţării a anunţat că se retrage, apoi că amână deocamdată decizia. Nemulţumirile, spun reprezentanţii companiei, ţin de programul scurt de funcţionare al aeroportului.
A fost inaugurat aeroportul din Brașov. Primul zbor a fost al companiei TAROM. Aeronava a fost pilotată de Cătălin Prunariu, fiul cosmonautului Dumitru Prunariu
Premieră pentru ultimii 50 de ani în România. Avem un aeroport nou-nouț la Brașov, singurul construit de la zero după revoluție, iar azi a devenit operațional. Primul avion a aterizat în această dimineață. Iar zborul de la București a durat puțin peste jumătate de oră. Lucrările au durat trei ani și au costat 140 de milioane de euro.
Porți deschise la noul Aeroport Internațional Brașov Ghimbav. Primele avioane sosesc aici săptămâna viitoare
Mii de oameni au trecut sâmbătă pragul Aeroportului Internațional Brașov Ghimbav, deocamdată în calitate de vizitatori. Au fost porți deschise la noua aerogară, care va fi operațională de săptămâna viitoare. Primele avioane vor decola și ateriza pe noul aeroport pe 15 iunie.
Aeroportul din Ghimbav devine operațional din 15 iunie. Este singurul aeroport construit în România în ultimii 50 de ani. Biletele de avion se vând de câteva luni
În mai puțin de o lună, vor începe să decoleze și să aterizeze avioanele comerciale pe cel mai nou aeroport din România, lângă Brașov. Singurul construit în ultimii 50 de ani. După un șir lung de acreditări și certificări, din 15 iunie aeroportul va deveni operațional. Primele bilete la curse de linie sau charter au început să fie vândute de la începutul anului.

Aeroportul din Brașov, greu de finalizat. Autoritățile anunță că noul termen la care ar putea fi gata este iunie 2023
Braşovul va avea aeroport abia din vara viitoare. Autorităţile amână din nou termenul pentru inaugurare, după ce au constatat că încă sunt multe probleme. De la livrarea echipamentelor pentru controlul traficului, până la executarea zborurilor de calibrare. Iar iunie 2023 este un termen care ar putea fi, la rândul său, amânat.
Inaugurarea aeroportului din Ghimbav, amânată. Autorităţile nu au un termen pentru finalizarea lucrărilor
Inaugurarea aeroportului din Braşov e tot mai departe de a deveni realitate. Autorităţile se feresc să înainteze un nou termen de finalizare a lucrărilor din cauza incertitudinilor internaţionale. Primul aeroport nou realizat în Romania în ultimii 50 de ani ar fi trebuit să fie gata în 2021, însă a fost amânat cu un an, până în luna octombrie. Dar şi acest termen devine imposibil de respectat.
Primul turn de control virtual din România
Aerodromul de la Ghimbav va dispune de un turn de control virtual, o soluție inovatoare prin care avioanele vor fi coordonate dintr-un centru de dirijare aflat tocmai la Arad. Aeroportul de la Ghimbav este și primul construit, în țară, în ultimii 50 de ani.
- 1
- 2