agricultori
Criza din sectorul energetic afectează și agricultura. Motorina și îngrășămintele s-au scumpit atât de mult încât mulți fermieri au ales să cultive suprafețe mai mici decât toamna trecută. În consecință, la primăvară recoltele vot fi mai sărace iar prețurile mai mari.
Asocierea, cheia succesului pentru tinerii fermieri de pe valea Trotuşului
Mai puternici, împreună. Tinerii fermieri de pe valea Trotuşului, din judeţul Bacău, şi-au dat seama că asocierea este cheia succesului. Aceștia vor să se grupeze într-o organizaţie pentru a putea face faţă concurenţei create de marile societăţi agricole. Asociaţia le-ar facilita şi obţinerea de fonduri europene nerambursabile. Tinerii au văzut ce se întâmplă în alte localități și sunt convinși că ar obține un preț mult mai bun pe recoltele lor.
O familie din Vâlcea cultivă un soi de căpșuni care dă roade până la începutul iernii
Căpșunile, considerate de mulți trufandale specifice începutului de vară, pot fi recoltate până în luna decembrie. Dovadă este munca unei familii din Vâlcea care cultivă un soi rezistent la temperaturi extreme. Fructele dulci şi aromate ajung pe mesele clienților, din mai şi până la Crăciun.
Vremea capricioasă îi pune la încercare pe viticultori: recolta e sub așteptări. Prețul mic nu acoperă cheltuielile
În județul Vrancea, culesul viilor e în toi, dar roadele sunt sub așteptări. În multe podgorii, recoltatul a fost chiar amânat, pentru că strugurii nu sunt copți așa cum ar trebui. Cei care au reușit totuși să culeagă ceva sunt nemulțumiți că prețul strugurilor este foarte mic și abia reușesc să-și acopere cheltuielile.
Apulum Agraria, târgul de toamnă de la Alba Iulia, primit cu entuziasm de cumpărători
Tot mai mulți tineri se implică în agricultură. Iar acest lucru se vede pe câmpuri și mai ales la recoltă. În Alba Iulia, producătorii au venit cu mândrie la târg să își vândă marfa. Fie că este vorba de legumicultori, procesatori de carne, crescători de animale sau viticultori, toţi și-au adus la târg cele mai bune produse. Iar cumpărătorii au fost extrem de mulțumiți.
"Foarte frumoasă recoltă, dar munca-i grea". Legumele din grădina bunicilor, vândute online
Pandemia ne-a schimbat obiceiurile de consum. Acum cumpărăm inclusiv legume proaspete de pe internet. Sunt chiar mai bune decât cele din piaţă pentru că există dialog direct cu fermierii.
Producţie record de floarea soarelui, dar găsim ulei din import. Ministerul Agriculturii promite soluții
România e pe primul loc în Uniunea Europeană la producția de floarea soarelui în acest an, dar importă ulei pentru că la noi nu mai există unități de procesare. Cea mai mare parte din producție se prelucrează în Ungaria, Bulgaria sau Turcia. Din aceste țări importăm ulei făcut din floarea soarelui cultivată la noi.
JUD. TIMIŞ | Fructe şi legume vândute pe încredere. Cumpărătorul ia direct din câmp sau de la poartă produsele dorite, le cântărește și lasă banii
Micii fermieri se reinventează inspiraţi de producătorii agricoli din Austria și Germania. În vestul țării, tot mai mulți adoptă metoda vânzării legumelor în regim self-service. Cumpărătorul ia direct din câmp sau de la poartă produsele dorite, le cântărește și lasă banii. Totul se face cu maximă încredere și de o parte, și de alta. Iar rezultatele se văd.
Asociaţiile agricole, cheia succesului pentru un grup de legumicultori din Olt
Unde-s mulți, puterea crește. Legumicultorii care s-au asociat au afaceri profitabile. După trei ani, o cooperativă din Olt a reușit: livrează cantităţi mari de legume unui lanț de supermarketuri. Iar numărul celor care aderat la asociaţia a crescut de 10 ori.

