agricultură

Comisia Europeană a anunţat joi că va reînnoi autorizarea glifosatului în Uniunea Europeană pentru 10 ani, în urma unui vot al statelor membre, transmite AFP. În sprijinul deciziei sale, Comisia a adus un raport al unei agenţii europene de reglementare, care apreciază că nivelul de risc nu justifică interzicerea glifosatului.

Camera Deputaţilor a dezbătut moţiunea simplă depusă de USR şi Forţa Dreptei împotriva ministrului Finanţelor
Deputaţii au dezbătut luni moţiunea simplă împotriva ministrului Finanţelor, Marcel Boloş, iar votul urmează să fie dat în şedinţa de marţi.
Culturile, afectate de secetă. Ministrul Agriculturii vrea să-i ajute pe fermieri să continue activitatea cu împrumuturi de la bănci, cu dobândă redusă
Tot mai mulţi fermieri au început să-şi vândă fermele şi să renunţe la agricultură din cauza secetei din ultimii ani şi a preţurilor mici la cereale. Cumpărătorii sunt marile fonduri de investiţii care controlează suprafeţe tot mai mari de terenuri, dar şi furnizorii de îngrăşăminte, care preiau acţiuni în schimbul datoriilor. Ministrul Agriculturii vrea să-i ajute pe fermieri să continue activitatea cu împrumuturi de la bănci, cu dobândă redusă.
Culturile, afectate de seceta prelungită. Hrana și apa pentru vite, două mari probleme. Temperaturile se vor situa peste normalul perioadei și în noiembrie
Seceta face ravagii în România. În Mehedinți, pământul este atât de uscat, încât agricultorii se chinuie să lucreze terenurile. Din cauza lipsei de apă și a temperaturilor ridicate, pajiștile sunt uscate, iar culturile de toamnă sunt și ele în pericol. Și la Buzău, unde agricultorii s-au orientat spre sorg, o plantă rezistentă la secetă, se plâng că producţia este la jumătate față de estimările inițiale.
Zilele călduroase și secetoase din această toamnă, periculoase pentru agricultură
Toamna prelungită, cu zile călduroase și fără pic de ploaie, pune în pericol culturile însămânţate în această perioadă. Fermierii spun că fenomenul secetei pedologice este tot mai accentuat de la an la an. În judetul Dolj, mii de hectare ar fi trebuit însămânțate, însă lucrările întârzie în aşteptarea ploilor.
"Uitați, piatră" - secetă extremă, fermieri disperați. Cheltuielile cu pregătirea terenului pentru cultura de grâu, mai mari cu o treime
După două luni cu temperaturi caniculare și sărace în precipitații, seceta creează mari probleme fermierilor din Mehedinți. Rapița pusă în pământ în septembrie nu a răsărit, iar cheltuielile cu pregătitul terenului pentru cultura de grâu sunt cu cel puțin 30% mai mari, din cauză că pământul se lucrează foarte greu.

Reîncepe Programul Tomata. Fermieri eligibili vor primi câte 3000 de euro pentru 1000 mp cultivaţi
Reîncep plăţile pentru Programul Tomata şi toţi fermierii eligibili vor primi câte 3000 de euro pentru 1000 mp cultivaţi cu tomate în spaţii protejate.
Recolta de toamnă, sub așteptările agricultorilor. Prețurile la îngrășăminte și combustibili au început să crească din nou
La începutul campaniei de recoltare a culturilor de toamnă, fermierii români primesc o lovitură grea. Prețurile pentru floarea-soarelui și porumb sunt chiar și de două ori mai mici decât anul trecut. Situația este cu atât mai gravă cu cât, din cauza vremii capricioase, producția este mai slabă decât s-ar fi așteptat agricultorii.

Producătorilor chinezi de îngrăşăminte li s-a cerut să oprească exporturile de uree din cauza creşterii preţurilor locale
Autorităţile chineze au cerut unor producători de îngrăşăminte să îşi suspende exporturile de uree, după explozia preţurilor pe piaţa internă, o decizie care este posibil să ducă la restricţionarea livrărilor şi creşterea costurilor pentru fermierii din alte ţări, transmite Bloomberg.