ajutor ucraina
La frontierele României, scenele cu femei și copii refugiați din calea războiului sunt la fel de sfâşietoare ca în primele zile. Zeci de mii de ucraineni întră în țară noastră în căutarea unui loc sigur. Iar voluntarii, români și ucraineni deopotrivă, le alină suferința cu vorbe bune, îi ajută cu actele, cu traducerea, le caută adăpost și le oferă mâncare caldă.
Republica Moldova, destinație pentru mii de refugiați. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate aproximativ 24.000 de traversări prin vama Giurgiulești-Galați
Republica Moldova face eforturi disperate să gestioneze numărul tot mai mare de refugiați. Centrul deschis la Giurgiulești este gata să-i primească pe toți cei care au nevoie de un adăpost. Pot fi cazați temporar acolo până la 600 de oameni. Un număr care se va dovedi în curând insuficient. Refugiații care ajung în centrul de la Giurgiulești primesc hrană, ajutor medical, asistență juridică şi psihologică.
Elon Musk îi sprijină pe ucraineni cu tehnologie pentru le a asigura acces cât mai bun la internet
Elon Musk îi sprijină pe ucraineni cu tehnologia sa pentru a asigura acoperire pentru internet în zonele distruse de armata rusă.
Refugees.ro, rețeaua faptelor bune creată de un tânăr român
Un tânăr născut în Piatra Neamț a reușit să creeze o rețea a faptelor bune, accesibilă de oriunde din Europa. Alexandru Panait a creat platforma Refugees.ro pentru a veni în sprijinul ucrainenilor pe care războiul i-a alungat de acasă. I-a venit această idee când a văzut multă mobilizare pe internet din partea românilor dornici să ajute. Refugiații care accesează site-ul află unde găsesc ajutorul de care au nevoie, fie că vorbim despre adăpost, mâncare, îngrijire medicală, locuri de muncă, transport ori suport financiar.
Corturi pentru refugiații ucraineni au fost montate în Gara de Nord din București
Mai multe corturi de prim-ajutor pentru refugiaţii ucraineni au fost montate în Gara de Nord. A fost înfiinţat şi un punct de comandă pentru rezolvarea problemelor ridicate de fluxul mare de refugiaţi.
Ajutoare pentru cetățenii ucraineni alocate din rezerva de stat. Sprijin suplimentar va fi oferit Ucrainei și Republicii Moldova. La vămile Siret și Sighet, voluntarii se mobilizează în continuare exemplar
Alimente, carburanţi şi apă sunt produse oferite Ucrainei din fondul de rezervă prin hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Numărul refugiaților care ajung în România a crescut și a ajuns la aproape 230.000 de persoane. Pentru cei care rămân la noi în țară, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat noi ajutoare. Sprijin suplimentar va fi oferit Ucrainei și Republicii Moldova.

Londra alocă Ucrainei fonduri suplimentare de 100 de milioane de dolari
Londra a mai indicat astfel că va acorda un ajutor de 100 de milioane de dolari (91,4 milioane de euro) guvernului ucrainean, prin intermediul Băncii Mondiale, "pentru a atenua presiunile financiare create de invazia neprovocată şi ilegală a Rusiei" şi pentru a permite statului ucrainean să continue să funcţioneze. Anunțul a fost făcut de prim-ministrul britanic Boris Johnson.
Peste 172.000 de ucraineni au intrat în România de la începutul războiului. Aproape 2000 dintre aceștia au cerut azil
Ministrul de Interne Lucian Bode a prezentat cifrele la zi în legătură cu refugiații ucraineni care au ajuns în România. Dintre cei peste 172.000 de ucraineni care au intrat pe teritoriul României de când a început conflictul, aproape 115.000 au ales să părăsească plece spre alte țări.

Banca Mondială pregătește un ajutor de 3 miliarde de dolari pentru Ucraina
Banca Mondială a anunţat marţi că pregăteşte un ajutor de urgenţă de 3 miliarde de dolari pentru Ucraina, din care cel puţin 350 de milioane de dolari ar putea fi deblocate în această săptămână, transmite AFP.