EROII DIN RĂZBOI l Simion Sorcean, prins între două armate care îl considerau inamic

Să fii soldat, prins între două armate, iar ambele tabere să te considere inamic. Este drama pe care au trăit-o, după 23 august 1944, românii din Ardealul ocupat. La vârsta de 100 ani, Simion Sorcean îşi aminteşte ororile trăite atunci: cum a fost pus să muncească în Armata ungară, cum a supravieţuit bombardamentelor germane sau cum a reuşit să nu fie luat prizonier de ruşi şi să fie dus în Siberia, aşa cum au păţit camarazii lui.

2 august, Ziua Naţională şi Ziua Europeană de comemorarea Holocaustului împotriva romilor

2 august a devenit zi națională de comemorare a Holocaustului împotriva romilor - Samudaripen, în 2020. Potrivit legii promulgate anul trecut, „termenul Samudaripen, provine din limba romani şi are înţelesul de „ucidere în masă”. Tot astăzi, Europa marchează Ziua europeană de comemorare a victimelor Holocaustului împotriva romilor, pentru omagierea celor 500.000 de romi, care au fost ucişi în Europa de regimul nazist, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

EROI DIN RĂZBOI. Povestea lui Ulrich Iosif Vizi. Pedepsit în Siberia să stea în gheață la minus 50 de grade, nu s-a lăsat înfrânt de ororile războiului

Personajul de astăzi este, probabil, atipic în panoplia eroilor pe care-i prezintă această campanie. El ne oferă istoria pe care au trăit-o sașii din Transilvania în cel de-al Doilea Război Mondial. Este vorba despre un român de origine germană dintr-un sat din Ardealul de Nord. A fost înrolat, ca toți sașii transilvăneni, în armata germană, dar s-a îngrozit de faptele lui Hitler și s-a revoltat când acesta a spus că cei veniți din Transilvania sunt doar carne de tun. A fost condamnat la 25 de ani de lagăr în Siberia și a executat aproape 9. Anul acesta împlinește 97 de ani, iar amintirile acelor vremuri sunt neșterse.

EROII DIN RĂZBOI | Colonelul (retragere) Ion Cioroiu, veteran din cel de-Al Doilea Război Mondial: N-am trecut prin viaţă ca un geamantan prin gară. Las în urmă niște simboluri care să fie urmate nu de războaie ci de pace și liniște și unire între popoare

Are 101 ani și simte cu aceeşi intensitate momentele pe care le-a trăit pe front, în Al Doilea Război Mondial. A supraviețuit 4 ani într-un lagăr din Siberia și acum tot ce își dorește este sa nu mai fie războaie. Este povestea unui colonel în retragere din localitatea buzoiană Podgoria.

EROII DIN RĂZBOI | A fost împuşcat în cap, iar după ce a ieșit din spital a mers pe jos timp de două săptămâni, până a ajuns în ţară. Povestea veteranului Tudor Costache

A supravieţuit în Al Doilea Război Mondial, deşi a fost împuşcat în cap! Este povestea lui Tudor Costache, un veteran de război din Călăraşi. La filmare, ne-a mărturisit că este nemulţumit de indemnizaţia pe care o primea, mai ales că are peste 90 de ani. În cele din urmă, autorităţile au decis ca recompensele pentru eroi să fie mai mari.

EROII DIN RĂZBOI | “Nu există rău mai mare în omenire decât războiul”. A luptat la Oarba de Mureș, a fost deținut politic, iar părinții i-au fost deportați în Bărăgan. Povestea veteranului Alexandru Fota

O viață grea, trăită demn și cu multă dăruire față de patrie. Este povestea veteranului de război Alexandru Fota, care, la aproape 99 de ani, mai are tăria să descrie iadul de pe front. Pentru acești oameni există campania TVR "Eroii din război".