1.000 de jurnaliști au fost prezenți la funeraliile Papei emerit Benedict, la Vatican. "Nu e uşor, dar suntem foarte fericiți că putem fi aici, pentru că istoria este în fața noastră"

O lume întreagă a urmărit funeraliile Papei Emerit Benedict al XVI-lea. Momentul istoric a fost relatat de jurnalişti veniți chiar şi de la Washington. Cum au trăit experiența acestui eveniment istoric - urmăriți în reportajul realizat de corespondentul TVR în Italia, Alberta Forgiarini.

Parada monștrilor Krampus în nordul Italiei. Tradiția seamănă cu cea a dracilor din satele maramureșene

Sute de demoni mascați au defilat în nordul Italiei, conform unui obicei străvechi din preajma sărbătorilor. Înfricoșătorii Krampus i-au speriat pe cei care au păcătuit de-a lungul anului și mai ales pe copiii care nu au fost cuminți. Tradiția seamănă cu cea a dracilor din satele maramureșene, însă creaturile din munții Alpi sunt mult mai feroce. Se adună din trei țări, iar la impresionantul spectacol au asistat 10 mii de oameni.

EXCLUSIVITATE | Pelerinaj pe un traseu unic în Italia. Turiștii vor putea parcurge "Il cammino del Prosecco", printre colinele din Conegliano și Valdobbiadene

Turism religios și artistic pe dealurile de Prosecco din Italia. În curând, turiştii vor putea parcurge "Il cammino del Prosecco", un traseu unic printre colinele care sunt Patrimoniu Mondial UNESCO. Prosecco este cel mai vândut spumant din lume și este produs în zona Treviso. Sute de milioane de sticle sunt vândute în fiecare an, iar dealurile impresionează printr-un peisaj de poveste, dar și prin lăcașurile de cult.

Vot istoric în Italia | Executivul Giorgiei Meloni, primul după Al doilea Război Mondial majoritar de extremă dreapta. La Bruxelles se discută deja despre o vigilență sporită în ce privește viitoarea guvernare

Giorgia Meloni, lidera formațiunii de extremă dreapta "Frații Italiei", care a câștigat alegerile de duminică, va fi prima femeie prim-ministru din istoria Italiei. Guvernul său va fi primul după Al doilea Război Mondial majoritar de extremă dreapta. Cum Italia este a treia economie a Uniunii Europene, la Bruxelles se discută deja despre o vigilență sporită în ce privește viitoarea guvernare.

Italia: Partidul Frații Italiei a câștigat alegerile anticipate. Giorgia Meloni ar putea deveni primul premier italian de extremă dreapta de la Benito Mussolini. Felicitări de la Budapesta și Varșovia

Giorgia Meloni, al cărei partid, Fraţii Italiei (Fratelli d'Italia, FDI), s-a clasat pe primul loc la alegerile legislative desfăşurate ieri în Italia, a revendicat conducerea următorului guvern. "Fraţii Italiei" a obţinut între 22% şi 26% din voturi, iar partenerii săi de coaliţie, Liga lui Matteo Salvini şi partidul conservator Forza Italia al lui Silvio Berlusconi, au câştigat între 8,5% şi 12,5%, respectiv între 6 şi 8% din voturi. "Italienii au transmis un mesaj clar în favoarea unui guvern de dreapta condus de Fratelli d'Italia", a spus Meloni într-un discurs, la Roma.