Alegeri în R.Moldova, turul doi al alegerilor locale. Partidul pro-european al Maiei Sandu nu a câștigat niciun municipiu

Rezultatul alegerilor locale pentru funcţia de primar va fi validat în toate cele 273 de circumscripţii electorale din Republica Moldova în care s-a desfăşurat, duminică, al doilea tur de scrutin, a anunţat preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Angelica Caraman. Prezenţa la vot la nivel naţional a fost de 36,73%, iar în toate localităţile în care s-au desfăşurat alegeri a fost depăşit pragul minim de participare de 20% prevăzut de lege.

Nicolae Ciucă, după ședința PNL: Azi am luat doar decizia de a merge în alegeri "prin noi înșine". Vom continua să guvernăm cu PSD. Voi conduce partidul și-mi asum responsabilitatea în tot ceea ce înseamnă campanii în anul 2024

Conducerea liberală s-a reunit la Sinaia ca să discute despre strategia partidului pentru anul electoral 2024. Președintele partidului, Nicolae Ciucă, a declarat la finalul ședinței Biroului Politic Național că PNL va merge singur la alegerile din 2024, iar aceasta e singura decizie luată. Liderul liberal a subliniat că partidul va continua să guverneze alături de PSD și a precizat că va conduce PNL și-și asumă respinsabilitatea în tot ceea ce înseamnă anul electoral 2024.

Liberalii, oferte pe masa coaliției pentru a obține comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare. Surse: Specialiștii din partid ar fi găsit deja o soluţie pentru a împinge localele la început de decembrie

Negocierile politice devin din ce în ce mai complicate între PNL şi PSD. În luna mai ar urma să aibă loc rocada din guvern, însă discuţiile între cele două partide au ca miză şi anul electoral 2024. Liberalii nu mai ştiu ce să pună pe masa coaliţiei pentru a obţine comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare. Sunt pregătiţi să discute cu Marcel Ciolacu inclusiv despre un tandem premier - preşedinte. O mutare periculoasă, atrag atenţia analiştii. Însă liberalii sunt interesaţi ca şi actualii primari ai partidului să pună umărul la parlamentare.
Vot

Guvernul, obligat să organizeze alegeri parţiale în localităţile fără primari, printr-o decizie a instanței

Partidul Forţa Dreptei anunţă că Ludovic Orban, preşedintele formaţiunii, a câştigat procesul împotriva Guvernului, obţinând în instanţă obligarea Executivului la organizarea alegerilor locale parţiale în localităţile în care mandatele de primar au fost declarate vacante sau în care consiliul local a fost dizolvat.