alegeri locale 2020
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, sâmbătă, că pentru alegerile locale s-a dispus constituirea de zone speciale de intervenţie în toate judeţele ţării, dar şi că au fost formate echipe de control care să verifice modul în care poliţiştii îşi îndeplinesc misiunile.
Alegeri locale în condiții speciale de pandemie. Ce reguli trebuie să respectați la secția de votare
Se fac ultimele pregătiri în toată ţara pentru alegerile de duminică, amânate din iunie. 18 800 de secţii de vot trebuie să fie gata pâna diseară, sigilate şi dezinfectate. Nu s-a organizat niciodată un scrutin în vreme de pandemie aşa că s-au luat măsuri speciale pentru ca un posibil alegător infectat să nu îmbolnăveasca şi pe alții. Sunt culoare separate pentru cei care ar avea o temperatură de peste 37, 3. Autorităţile și partidele spun că totul se va desfăşura în condiţii de siguranţă.
Ludovic Orban: Cursurile vor fi suspendate începând de vineri, cu ocazia alegerilor
Premierul Ludovic Orban spune că, deși unii prefecți au anunțat că elevii vor învăța online și joi, pentru organizarea secțiilor de votare, cursurile vor fi suspendate doar începând de vineri.
Se apropie ziua alegerilor și autoritățile stau cu ochii pe posibile încercări de încălcare a legii
După practica din trecut se constată dorința unora de a se muta în alte localități, în care să stea doar câteva ore, în ziua votului. Polițiștii vor avea și grija respectării de către alegători a unui set de reguli impuse de pandemie.
Biroul Electoral Central: Votul va fi valabil și dacă ștampila a fost aplicată pe buletin depășind patrulaterul, dar opțiunea e evidentă
Votul la alegerile locale va fi valabil şi în cazul în care ştampila aplicată pe buletinul de vot a depăşit limitele patrulaterului, dar opţiunea alegătorului este evidentă, dar şi dacă ştampila este în interiorul patrulaterului, iar alte ştampile în afară, a decis, vineri, Biroul Electoral Central.
Nelu Tătaru: Alegătorii cu febră peste 37,3 grade vor vota într-o cabină specială
Alegătorii care se vor prezenta la urne în 27 septembrie și vor avea febră de peste 37,3 de grade vor vota într-o cabină specială, a precizat miercuri ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
Reguli sanitare pentru votul la alegerile locale: doar 5 alegători în sală, masca trebuie îndepărtată pentru identificare, mâinile se dezinfectează obligatoriu la intrarea și la ieșirea din secție
În secția de votare, pe lângă obligativitatea de a-și dezinfecta mâinile și de a-și plasa buletinul în suportul terminalului pentru înregistrarea în Sistemul informatic de monitorizare, alegătorul va trebui să își îndepărteze pentru scurt timp masca pentru a fi identificat. În plus, după exercitarea dreptului de vot, alegătorul își va aplica singur pe buletin timbrul autocolant cu menţiunea "VOTAT". Regulile sunt cuprinse în hotărârea de guvern adoptată luni, privind prelungirea stării de alertă.
Președintele PSD: Dacă s-ar comasa alegerile, riscul de expunere a populației ar fi mult mai mic
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a lansat, sâmbătă, ideea comasării alegerilor locale cu cele parlamentare, pe fondul epidemiei de coronavirus. El a declarat în cadrul unei vizite în Şendriceni, Botoşani, că organizarea în comun a alegerilor ar face ca "riscul de expunere al populaţiei să fie mult mai mic".
Alegeri locale 2020. AEP a publicat situația actualizată privind numerotarea sediilor secţiilor de votare din ţară
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că a publicat situaţia actualizată la data de 4 septembrie privind numerotarea şi sediile secţiilor de votare din ţară organizate cu ocazia scrutinului pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2020.

