alegeri locale
Premierul Ludovic Orban a declarat joi că sfârşitul lunii septembrie - începutul lunii octombrie ar putea fi o perioadă bună de organizare a alegerilor locale.
Ludovic Orban: Cred că am putea organiza alegerile locale în luna septembrie
Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, că alegerile locale pot fi organizate în luna septembrie, dacă primul val al pandemiei va trece până la începutul lunii iulie.
Ordonanţa de urgență prin care se prelungesc mandatele aleșilor locali, publicată în Monitorul Oficial
Ordonanţa de urgenţă privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale şi unele măsuri pentru organizarea alegerilor locale din acest an a fost publicată în Monitorul Oficial.
Alegerile locale se amână. Mandatul aleșilor locali va fi prelungit până cel târziu la 31 decembrie
Mandatul aleșilor locali va fi prelungit până cel târziu la 31 decembrie acest an, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență anunțat de vicepremierul Raluca Turcan la începutul ședinței de Guvern de luni.
Alegeri locale, amânate din cauza pandemiei. Premierul caută consensul partidelor politice
Criza epidemiei de coronavirus face imposibilă desfășurarea alegerilor locale în luna mai sau iunie. Amânarea acestui scrutin este deja susținută de toate partidele. Cum nu este însă clar pe ce durată se va întinde prezența epidemiei în țara noastră, premierul Ludovic Orban propune consultări politice pentru a găsi cea mai bună dată de organizare atât a localelor, cât și a alegerilor parlamentare. Mai multe scenarii sunt luate în calcul, dar până la un consens politic este cale lungă.
Premierul Ludovic Orban: Voi chema partidele politice la consultări pentru alegerile locale
Premierul Ludovic Orban a anunţat, vineri, că va avea consultări cu partidele politice pe tema alegerilor locale, relatează Agerpres.
O nouă dată pentru alegerile locale, în discuție. Campania electorală presupune contact direct cu alegătorii
Alegerile locale ar putea fi amânate în cazul în care criza sanitară creată de răspândirea coronavirusului se agravează.
Ludovic Orban: 28 iunie e data cea mai probabilă pentru alegerile locale
Premierul interimar, Ludovic Orban, a anunțat marți seara, în timpul ședinței de Guvern că data cea mai probabilă a alegerilor locale este 28 iunie.
Partidele, lovite de febra alianţelor pentru locale
Cu trei luni înainte de locale, partidele nu reușesc să treacă de stadiul declarațiilor de intenții atunci când vine vorba de alianțe electorale. Cu unele excepții, mult clamata unitate a partidelor de drepta, în special în marile orașe, trenează, afectată de interesele și calculele divergente ale celor din PNL, USR-PLUS și PMP. Social-democrații încearcă să contracareze strategiile adversarilor politici, făcând oferte de colaborare electorală la nivel local inclusiv celor din PNL și USR.

