Alexandru Costache
Vârstnicii erau ţinuţi fără mâncare, iar medicamentele le erau administrate de către femeile de serviciu. Administratorii azilului, un chirurg estetician şi un poliţist, au fost arestaţi preventiv, la cererea DNA. Stenogramele din dosar conţin discuţii ale angajaţilor azilului care se plângeau că nu au ce să le dea să mânânce bătrânilor.
Merge și fără autorizație. Un lung șir de nereguli în urma controalelor la stațiile și depozitele GPL din țară. La Caracal, cea mai mare amendă posibilă, dată unui depozit deținut de fiul primarului
Lipsa autorizațiilor este prima pe lista neregulilor. Printre spațiile verificate și amendate au fost și cele ale fiului primarului din Caracal, la unele fiind constatate și scurgeri de gaz. Experţii în petrol şi gaze atrag atenția că nu era neapărat nevoie de o ţigară sau de o sursă de foc pentru a declanșa o explozie atunci când se transfera GPL dintr-o cisternă în alta.
Anchetele continuă la Crevedia. Jandarmii au cercetat toată zona distrusă de explozii și au cules probe
Pompierii și salvatorii s-au retras azi din Crevedia. Nu mai există nici un pericol de explozie în zonă. În aceste condiţii, jandarmii au putut cerceta întreaga zonă distrusă şi au cules probe care ar putea ajuta anchetatorii. S-au ridicat inclusiv cisternele distruse. Anchetatorii verifică şi dacă patronii staţiei GPL nu vindeau cumva şi gaz de calitate inferioară. Se face şi o evaluare a pagubelor din gospodăriile afectate pentru ajutoare. Rămân în continuare multe întrebări despre intervenţia pompierilor şi numărul răniţilor. Şeful DSU a venit cu noi explicaţii.
Vecinii l-au avertizat pe patronul stației GPL că miroase a gaz. "Mi-a spus că nu mai are activitate, că Primăria și pompierii, datorită oamenilor răi, i-au închis activitatea". "În mijlocul livingului a intrat una din cisterne"
Familiile afectate de exploziile de la Crevedia fac mărturii sfâşietoare. Au reuşit să meargă însoţiţi de poliţişti, în încercarea de a mai recupera din lucruri, şi speră să își mai găsească animalele în viaţă. Imaginea este însă una de coşmar. Nu mai au unde locui, nici maşini, nici acte şi acum trebuie să ia totul de zero. Îi cer socoteală patronului, mai ales că l-au avertizat că în zonă mirosea mereu a gaz. Între timp, continuă cele 4 anchete. Procurorii DNA au ridicat documente de la sediul ISU Dâmboviţa, iar la audieri ar putea ajunge şi şeful DSU, Raed Arafat.
Procurorii DNA au ridicat documente de la ISU Dâmbovița în legătură cu controalele făcute la stația GPL din Crevedia
Direcţia Naţională Anticorupţie are deschise două dosare penale pentru abuz în serviciu în legătură cu autorizarea staţiei GPL din localitatea Crevedia. Iar în această dimineaţă anchetatorii DNA au ridicat documente de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dâmbovița în legătură cu controalele făcute la stația GPL din Crevedia.
Raed Arafat: Am reușit să salvăm mulți pentru că i-am dus dincolo de limita cordonului. Grăbirea introducerii roboților a dus la retragerea unei părți din pompieri. Dacă eram la nivelul 2015, ar fi fost o catastrofă
Invitat marți seară la Tema zilei, la TVR Info, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a dat detalii despre modul în care au acționat pompierii la Crevedia și despre momentele care au salvat vieți. El a subliniat și rolul important al tehnologiei în munca pompierilor. Concret, grăbirea introducerii roboților în apropierea focarului de la stația GPL a făcut ca pompierii să se retragă.
Mărturii dureroase la Crevedia. Fiul celor doi localnici morți a povestit ce s-a întâmplat. Anchetatorii au găsit primele probe importante
Anchetatorii au ridicat primele probe din incinta stației GPL din Crevedia unde au avut loc cele 3 explozii devastatoare, în urma cărora doi oameni au murit, 58 au fost răniți și mai multe case și mașini au fost distruse. Anchetatorii încearcă să recupereze imaginile înregistrate de sistemul video de monitorizare distrus de foc. Între timp, pompierii continuă să răcească cisternele rămase la locul deflagrațiilor. Pentru localnici însă, viața nu a revenit la normal. Patronii firmei care deține stația GPL s-au oferit să ajute comunitatea. Atenție, detalii și imagini cu puternic impact emoțional.
Autoritățile locale din Crevedia spun că nu știu și nu au competențe în rezolvarea ilegalităților din localitate
Autoritățile locale și județene nu au reușit să identifice instituția care ar fi trebuit să se asigure că punctul de lucru de la Crevedia, care nu mai era autorizat din 2020, rămâne închis.
Starea victimelor exploziilor de la Crevedia | Trei dintre cei peste 30 de răniţi din spitalele din București, în stare gravă. "Tata mi-a spus - să ne ferească Dumnezeu să bubuie una din conducte, că ne rade de pe fața pământului"
Mărturiile rudelor celor răniți sunt cutremurătoare. Un tânăr a venit să-și viziteze tatăl și speră să nu fie pentru ultima oară. Bărbatul are arsuri pe 90% din corp. Și dintre cei 12 pacienți transferați în străinătate, unul este la limita dintre viață și moarte, iar medicii de la Milano fac eforturi disperate să-l salveze. Atenție, sunt informații și imagini cu puternic impact emoțional.