Doi morți și peste 50 de răniți după exploziile de la Crevedia. 9 pacienți cu arsuri au fost transportați la spitale din Belgia, Italia, Austria și Germania

Trei explozii şi un incendiu violent greu de stăpânit au mobilizat forţe impresionante de intervenţie la Crevedia. Atenţie, sunt imagini şi informații care vă pot afecta emoțional! Pompierii sosiţi de urgenţă încercau să neutralizeze efectele primei explozii când au fost surprinşi de o nouă deflagraţie uriaşă. Imaginile au fost înregistrate de echipa Ştirilor TVR care se afla în zonă. Pompierii au reuşit să controleze incendiul abia după mai bine de 5 ore, iar planul roşu de intervenţie a fost ridicat abia spre dimineaţă. O femeie care avea arsuri pe aproape tot corpul a murit duminică la spital, iar soţul ei s-a stins sâmbătă seara, din cauza unui infarct. Din cele aproape 60 de victime, 43 sunt pompieri, poliţişti sau jandarmi. Unii au arsuri pe mare parte din corp şi sunt în stare gravă. Prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, 9 răniţi au plecat la spitale din Italia, Belgia, Austria și Germania. În toată ţara, oamenii vin în număr mare să doneze sânge pentru victime. Mai multe anchete sunt în derulare şi poliţiştii fac primele audieri. Ies la iveală detalii şocante: staţia GPL nu avea autorizaţie, practic acolo se desfăşurau activităţi neautorizate de transfer de gaz lichefiat şi se foloseau instrumente neomologate.

IMAGINI NEEDITATE CU A DOUA EXPLOZIE DE LA CREVEDIA! 46 de pacienți internați în spitalele din Capitală, dintre care 26 de pompieri! Patru pacienți vor fi transferați în Italia și Belgia. Trei mii de localnici, evacuați

FILMUL EVENIMENTELOR Un apel la 112 a semnalat la 18.50 o explozie urmată de incendiu la o stație de gaz petrolier lichefiat din localitatea Crevedia. Informațiile inițiale arătau că o persoană a murit, iar cel puțin 7 sunt rănite. O nouă explozie a avut loc la ora 20.55 și i-a afectat pe salvatorii aflați în prima linie. 26 de pompieri au fost răniți. StirileTVR.ro vă prezintă imaginile needitate ale celei de-a doua explozii, așa cum a fost surprinsă de operatorul TVR Mircea Târnăcop. Potrivit premierului, 4 pacienți vor fi transferați în Italia și Belgia. Șeful UPU SMURD București, Bogdan Oprița, a detaliat că au fost identificate 7 locuri în afara țării, unde pompierii răniți grav pot să fie transportați. Ministerul Apărării pune la dispoziție două aeronave. Cel mai probabil, duminică dimineață va începe evacuarea pacienților în străinătate.

Alexandru Rafila, despre cazul gravidei de la Botoșani: Ar trebui să dea de gândit asupra relației medic-pacient. Acest eveniment nu cred că a fost legat de o eroare medicală, ci de o lipsă de interes și empatie

Ministru Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat miercuri că a fost afectat foarte serios de cazul gravidei de la Botoșani, care a murit pentru că nu a primit îngrijiri medicale la timp. El a transmis că acest caz ar trebui să dea de gândit asupra realției medic-pacient.

Alexandru Rafila, la Tema Zilei: Trebuie să avem o abordare multidisciplinară în problema drogurilor. Elementul care poate să o influențeze în decurs de câțiva ani, în mod pozitiv, este educația

Invitat la Tema Zilei, ministrul Sănătății a vorbit despre ce s-a făcut și ce ar trebui să se mai facă în România în fața flagelului drogurilor. Din punctul său de vedere, o conlucrare între mai multe ministere și instituții, înclusiv cu cultele religioase, ar putea fi soluția.

A avut loc prima dezbatere pentru Strategia Naţională de Vaccinare, contestată de Asociaţia Medicilor pentru Consimţământ Informat. Cadrele medicale atrag atenția că, din lipsa vaccinării, crește numărul cazurilor de rujeolă

Prima dezbatere pentru Strategia Naţională de Vaccinare a început cu proteste ale antivacciniştilor în faţa Ministerului Sănătăţii. Aceștia susţin că vaccinarea va fi oblogatorie. Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, a declarat că nu există nicio obligativitate în privinţa vaccinărilor. Protestul a fost presărat cu incidente.

Protest antivaccinare la Ministerul Sănătății. George Simion: Situații excepționale pot fi create mereu. Vrem ca vaccinarea să nu devină obligatorie

Strategia națională de vaccinare a stârnit reacții în stradă. Sute de protestatari AUR au scandat împotriva vaccinării. Au fost și îmbrânceli la acțiunea din fața Ministerului Sănătății. Un protestatar a reușit chiar să se cațere pe clădirea ministerului. Au ieșit în stradă şi reprezentanţi ai unor ONG-uri care consideră că strategia națională aflată în dezbatere publică ar impune vaccinarea obligatorie.