Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, la Tema zilei, despre expulzarea unui diplomat român din Rusia: Nu e nimic special, am anticipat un astfel de răspuns al părții ruse. E o măsură luată în defensivă

Invitat marți seară la Tema zilei, în principalul Telejurnal, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a catalogat decizia Moscovei de a expulza un diplomat român drept "un tip de răspuns" care se practică uneori în relațiile dintre state. Aurescu a declarat că este o măsură în defensivă, pe care partea română nu o găsește deloc surprinzătoare și pentru care nu este nevoie de comentarii suplimentare.

Securitatea Europei de Est, discutată la București. Klaus Iohannis: NATO trebuie să continue să își întărească postura de descurajare şi apărare, în special pe Flancul Estic

Mesaj ferm de solidaritate, unitate şi consolidare militară a NATO, transmis la Bucureşti, la Summitul B9, la care au participat ţările de pe flancul estic al Alianţei. Faţă în faţă au stat preşedintele român şi cel polonez, aflat în vizită la Bucureşti. Li s-a alăturat prin videoconferinţă Secretarul General al NATO. Participarea în sistem online la acest summit a preşedintelui american Joe Biden a transmis aliaţilor un puternic semnal de solidaritate. Reuniunea are loc în contextul situaţiei îngrijorătoare privind securitatea din regiunea Mării Negre.

EXCLUSIV LUMEA AZI Interviu cu ministrul polonez al Afacerilor Externe: Preşedintele rus ştie foarte bine că ţara lui nu respectă legile internaţionale. E necesar să tragi o linie pe care ruşii nu au voie să o treacă

"Preşedintele rus ştie foarte bine că ţara lui nu respectă legile internaţionale. Altfel nu ar fi dus situaţia în punctul în care trei ţări din jurul Rusiei sunt lipsite de integritatea teritorială şi asta ar trebui să fie considerată linia roşie cea care indică nerespectarea legii internaţionale pe care se presupune că noi toţi trebuie să o respectăm", a declarat într-un interviu în exclusivitate pentru emisiunea "Lumea azi" ministrul polonez de Externe, Zbigniew Rau.

Parteneriat pentru securitate România-Polonia-Turcia. Trilaterală găzduită de București. Au mai fost invitați miniștrii de Externe din Ucraina și Georgia

Rusia susține că a început retragerea trupelor mobilizate recent în Crimeea și în zone de la frontieră cu Ucraina spre bazele lor permanente. Ucraina consideră că măsura ar putea duce la detensionarea în regiune, dar că nu este suficientă pentru soluționarea conflictului din Donbas. Tema securității pe flancul estic al NATO, inclusiv la Marea Neagră, a fost discutată la București, la trilaterala România-Polonia-Turcia, la care au fost invitați și miniștrii de Externe din Ucraina și Georgia.

Reuniune extraordinară NATO, anunț istoric făcut de aliați: începerea retragerii din Afganistan pe 1 mai. Acțiune coordonată de comunicare cu Washingtonul

Retragerea din Afganistan va începe pe 1 mai. Este decizia istorică anunțată la Bruxelles de aliații din NATO. Anunțul a venit la scurt timp după ce președintele Joe Biden a declarat la Casa Albă că va pune capăt celui mai lung război al SUA. La reuniunea extraordinară a NATO, România a fost reprezentată, prin videoconferință, de miniștrii Apărării și de Externe.

O nouă tablă de șah geopolitic: zona Arcticii. Interese economice și strategice. Aici s-au desfășurat în ultimii ani cele mai ample manevre ale Alianței Nord-Atlantice. O analiză LUMEA AZI

Statele Unite au trimis în Norvegia patru bombardiere strategice B1 pentru a-și întări prezența militară în zona Arcticii. Este o reacție la creșterea continuă a dispozitivului Rusiei din regiune și la declanșarea unei adevărate competiții de putere în nordul mai mult sau mai puțin înghețat. Care sunt ingredientele acestei curse contracronometru între marile puteri, într-un comentariu de Dragoș Tăbăran.

LUMEA AZI Interviu cu analistul Tsuneo Watanabe, specializat în relațiile diplomatice cu Statele Unite și statele NATO

Diplomația japoneză este într-o ofensivă de întărire a poziției sale defensive în zona Asia Pacific, o preocupare care include și România, prin Parteneriatul strategic încheiat cu Uniunea Europeană. Un renumit analist, Tsuneo Watanabe, specializat în relațiile diplomatice cu Statele Unite și statele NATO, consultant al Ministerului japonez de Externe, i-a acordat un interviu lui Claudiu Lucaci, în care aflăm care sunt provocările următorului deceniu și cum răspund puterile occidentale la ascensiunea militară și economică a Chinei.

Președintele Klaus Iohannis, convorbire prin telefon cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, despre summitul din acest an. Va fi prima reuniune la care va participa și președintele SUA, Joe Biden

Președintele Klaus Iohannis a avut astăzi o convorbire telefonică cu secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, pentru pregătirea Summitului NATO din acest an și în contextul procesului de reflecție privind viitorul NATO (NATO 2030), informează Palatul Cotroceni.