Revoltă în PNL. Mai mulți lideri liberali contestă alianţa cu PSD. Decizia de a face alianță cu social democrații a fost votată de 29 de liberali din 81, câți sunt în forul extins de conducere al partidului

Mai mulți lideri liberali au lipsit de la ședinţa de luni dimineață, desfășurată înaintea consultărilor cu președintele Klaus Iohannis. După Ludovic Orban, și liberalii Raluca Turcan și Dan Motreanu îi cer demisia lui Florin Cîțu din fruntea partidului. Acesta le răspunde că a avut în spate votul majorității membrilor prezenți, iar reformele stabilite de PNL vor continua, chiar dacă guvernează împreună cu PSD.

Timișoara: Tir de critici după carantina impusă de la București. Municipiul are o rată și mai ridicată de infectare

Crește tensiunea în rândul autorităților, responsabile de protejarea populației, odată cu înrăutățirea situației pandemice. S-au experimentat toate tipurile de restricții și iată că la Timișoara, și nu numai, carantina nu a dat rezultate, în două săptămâni. Municipiul are o rată și mai ridicată de infectare, dar autoritățile locale și chiar localnicii au lansat un tir de critici la adresa șefului DSU, care le-a impus, prin ordin, să mai stea trei zile în carantină. Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a explicat și la Tema Zilei, în Telejurnal, de ce nu este de acord cu decizia carantinei.

Timișoara iese din carantină luni. Dominic Fritz: DSP a propus continuarea carantinei în localităţile cu primari USR PLUS şi PSD şi ridicarea în cele cu primari PNL

Timișoara iese din carantină luni. Decizia a fost luată sâmbătă seara de autoritățile locale deși rata de infectare este mai mare decât în momentul în care orașul a intrat în carantină. Primarul Dominic Fritz a declarat, după decizia Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Timiş, că Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a avut propuneri diferite pentru localităţi, "cu conotaţie politică".