Buget 2020: Bani mai mulți la Muncă, Transport și Apărare, mai puțini la Sănătate și Agricultură

Ministerul Finanțelor Publice a publicat marți bugetul pentru anul 2020 care prevede o ameliorare a ritmului de creștere a cheltuielilor bugetare de la creșteri de două cifre în ultimii ani la puțin peste 7%, ceea ce înseamnă că mai multe ministere au bugete diminuate. Investițiile vor ajunge la 4,5% din PIB, iar deficitul bugetar nu va depăși 3,6%. Munca, educația și transporturile sunt printre domeniile care vor primi mai mulți bani anul viitor, iar sănătatea și agricultura vor avea un buget mai mic. Premierul spune că a discutat cu partenerii politici despre o posibilă asumare a răspunderii în parlament, dar decizia finală nu a fost luată încă.

Proiect al parlamentarilor PSD. Inseminarea artificială, susținută financiar de stat și a doua oară, inclusiv pentru femeile necăsătorite

Un proiect de lege depus de parlamentari ai PSD propune ca inseminarea artificială să fie susținută de stat și a doua oară, în cazul în care prima dată eșuează, inclusiv pentru femeile care nu sunt căsătorite, precum și reducerea impozitului pe venit pentru mamele cu mai mulți copii. Proiectul de lege privind inseminarea artificială umană și sporirea natalității a fost inițiat de 22 de parlamentari social-democrați.