Amenzile au scăzut drastic după decizia CCR

În ultimele 24 de ore, Ministerul Afacerilor Interne (M.A.I) și Grupul de Comunicare Strategică (GCS) au raportat ”273 de persoane care nu au respectat măsura privind restricționarea circulației” și amenzi aplicate acestora de 169.000 de lei.

Decizia Curții Constituționale nu-i scapă de amenzi pe cei care încalcă restricțiile

Românii care încalcă restricțiile impuse în timpul stării de urgență până pe 14 mai nu scapă de amenzi, chiar dacă judecătorii CCR au decis ieri că aceste sancțiuni sunt neconstituționale. Premierul Ludovic Orban a anunțat că poliția da în continuare amenzi, însă mai mici, așa cum erau prevăzute inițial. Iar președintele Klaus Iohannis atrage atenția că pericolul nu a trecut odată cu decizia Curții. Între timp, opoziția pregătește un proiect de lege care să anuleze majoritatea amenzilor date pentru încălcarea restricțiilor.

Klaus Iohannis: Sancțiunile nu au alt scop decât protejarea sănătății și vieții; fără ele, morții ar fi fost mult mai mulți. Pericolul epidemiei nu a trecut ieri, odată cu decizia CCR

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni în care a arătat că regulile și sancțiunile au doar scopul de a proteja viața și sănătatea oamenilor, iar fără ele, numărul morților ar fi fost mult mai mare. Șeful statului a arătat că epidemia nu trece odată cu decizia CCR potrivit căreia amenzile date în starea de urgență sunt neconstituționale. Președintele a criticat dur politicienii PSD.

Constantin Udrea, judecător militar: Atacul direct asupra Curții Constituționale înseamnă atac asupra democrației

Premierul Ludovic Orban a criticat, miercuri seara, deciziile CCR, care a declarat neconstituționale amenzile date în perioada stării de urgență. Orban a afirmat că decizia ”îl șochează” și este o invitație la nerespectarea legii și la anarhie. Constantin Udrea, fost judecător militar, a declarat la TVR că atacul asupra deciziilor Curții Constituționale este un atac asupra democrației.

Ludovic Orban: Mă șochează decizia CCR privind amenzile, e o invitație la nerespectarea legii, un îndemn la anarhie

Premierul Ludovic Orban a criticat, miercuri seara, deciziile Curții Constituționale, care a declarat neconstituționale amenzile date în perioada stării de urgență. Orban a  afirmat că decizia ”îl șochează” și este o invitație la nerespectarea legii și la anarhie. Orban a criticat și decizia de neconstituționalitate a abrogării pensiilor speciale.

Amenzile date în perioada stării de urgență sunt neconstituționale. CCR a admis sesizarea Avocatului Poporului

Curtea Constituţională a României (CCR) a admis, miercuri, sesizarea Avocatului Poporului asupra ordonanţei de urgenţă a Guvernului prin care se reglementează cuantumul amenzilor pe perioada stării de urgenţă. Tot Avocatul Poporului a depus azi o altă contestație la CCR referitoare la ordonanța privind instituirea stării de alertă, cadrul legal pe care Guvernul vrea să îl aplice după 15 mai.