Președintele Klaus Iohannis a semnat decretele pentru numirea miniștrilor la Justiție, Fonduri europene și pentru Românii de pretutindeni. Titus Corlățean, respins ca vicepremier

La câteva ore după ce a expirat interimatul la 3 ministere, preşedintele Klaus Iohannis a acceptat propunerile premierului. Este vorba despre Ministerele Justiției, Fondurilor Europene şi pentru Românii de pretutindeni. Singurul respins de șeful statului este Titus Corlăţean, pentru funcţia de vicepremier. O nouă propunere va fi stabilită de PSD săptămâna viitoare.

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că va aborda subiectul remanierii la consultările de la Cotroceni

Premierul Viorica Dăncilă a declarat după ședința BPN al PSD că la consultările de la Palatul Cotroceni va aborda în discuția cu președintele Klaus Iohannis situația ministerelor conduse de miniștri interimari. Șeful statului a anunțat deja că nu îl va numi vicepremier pe Titus Corlățean. ”Despre interimat discutăm la Cotroceni”, a declarat Viorica Dăncilă, citată de Mediafax.

Discuție între Palate. Săptămâna viitoare, consultări cu partidele la Cotroceni

La 4 zile după alegeri, premierul, acum şi lider al PSD, a mers la Cotroceni. După discuţia cu Iohannis pe mai multe teme, Dăncilă a plecat la guvern, unde au ajuns lideri ai ALDE, noul preşedinte al Camerei, dar şi fostul premier, Adrian Năstase. Legat de cererea de demitere a celor doi miniştri, premierul a solicitat rapoarte clare de la Interne şi Externe, despre cozile de la alegeri. Cât despre referendum, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va demara consultări pentru a-l pune în aplicare.

Klaus Iohannis, după ce miniștrii de Externe și de Interne au anunțat că nu demisionează: "Nici nu mă interesează! Eu am cerut demiterea lor"

"N-are rost să căutăm în altă parte, să căutăm că un portar, la o ambasadă, nu s-a înțeles cu un votant. Este evident că vinovați sunt ministrul de Externe și ministra de Interne, drept pentru care le-am cerut demiterea", a subliniat, joi după-amiază, președintele Klaus Iohannis, într-o declarație susținută la Palatul Cotroceni.

Preşedintele Klaus Iohannis: Titus Corlățean nu va fi ministru la nimic. Șeful statului convoacă partidele la consultări pe tema implementării rezultatului referendumului

"Titus Corlățean nu va fi ministru la nimic", a subliniat președintele Klaus Iohannis joi după-amiază, într-o declarație de presă susținută la Palatul Cotroceni. El a anunțat că invită partidele marți și miercuri la consultări  pentru a vedea cum poate fi pusă în practică decizia de la referendum a românilor.

Premierul Viorica Dăncilă i-a transmis președintelui Klaus Iohannis noile nume pentru 4 portofolii din guvern. Titus Corlățean, propus vicepremier

Șeful executivului, Viorica Dăncilă, i-a transmis miercuri după-amiază președintelui României, Klaus Iohannis, propunerile de numire a noilor miniștri  pentru portofoliile de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, ministru al Justiției, ministru al Fondurilor Europene și pentru funcția de ministru al Românilor de Pretutindeni.

Ministrul interimar al Justiției, Ana Birchall, a suspendat procedura de selecție a procurorului general

Ministrul interimar al Justiției, Ana Birchall, a suspendat selecția procurorului general, așa cum a fost gândită și organizată de predecesorul său, Tudorel Toader. Și a anunțat că procedura va fi reluată în scurt timp. Doi dintre procurorii ale căror candidaturi au fost respinse de fostul ministru au anunțat deja că se vor înscrie din nou. Printre ei, și procurorul militar Bogdan Pîrlog, care a deschis dosarul 10 August.