Bărbatul care a sechestrat și ucis doi muncitori într-un apartament din Onești, arestat preventiv. Filmul evenimentelor, prezentat de anchetatori

Gheorghe Moroşan, principalul suspect al dublei crime din Onești, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru omor calificat. Inculpatul este încă internat, conştient, dar nu vrea să vorbească. Procurorii au refăcut filmul tragediei de pe 1 martie, din care reiese clar că agresorul și-a plănuit acțiunea până în cele mai mici detalii. Va avertizăm, urmează informații și imagini care va pot afecta emoțional!

Crimele din Onești | Ministrul de Interne a anunțat schimbarea conducerii IPJ Bacău și a Poliției Onești. Bode: Forțele au avut în dotare echipament corespunzător. A fost ignorat trecutul autorului

Autorul dublei crime din Onești nu poate fi încă audiat nici după operația de extragere a gloanțelor. El a fost mutat într-un spital din Bacău. Soția lui este deja în arest. Anchetatorii au constatat că cei doi şi-au premeditat faptele. Miercuri seară, ministrul Afacerilor Interne a prezentat primele date după analiza modului în care au acționat polițiștii. A fost ignorat trecutul agresorului, amenințările lui nu au fost băgate în seamă, iar factorii de comandă nu au comunicat între ei. Acestea sunt principalele concluzii. Drept urmare, șefii IPJ Bacău și ai Poliției Onești vor fi înlocuiți din funcție.

Anchetă la Botoșani după ce un copil de 3 ani si jumătate a murit în ambulanță, în drum spre spital

Un copil de 3 ani din Botoșani a murit în drum spre spital. Prima ambulanță care a ajuns nu l-a luat, pentru că nu avea medic și a mai trecut o oră, spune familia, până a venit un echipaj complet. Serviciul Județean de Ambulanță se apără şi spune că nu era nicio diferenţă, pentru că băieţelul era mort până să ajungă prima maşina trimisă. Ancheta va stabili adevărul cerut acum de părinții copilului. Vă avertizăm, urmează informații cu puternic impact emoţional!