anchetă
Într-un subsol murdar, șinșilele care sunt crescute pentru a oferi industriei modei blana lor mușcă sârma cuștilor care sunt puse unele peste altele din podea până în tavan, fără lumină naturală, în timp ce puii lor se luptă pe podelele din plasă de sârmă. Scena surprinsă în imagini face parte dintr-o investigație sub acoperire privind condițiile din fermele de chinchilla din România, desfășurată anul trecut de Humane Society International (HSI), o organizație care luptă pentru drepturile animalelor.
Turişti români rămaşi pe drumuri în Turcia, după ce agenţia de turism a intrat în faliment. Ministerul Turismului face verificări
Vacanţă cu emoţii pentru zeci de români. S-au trezit blocaţi în Turcia deoarece operatorul de turism de la care au cumpărat sejurul a anunțat că a dat faliment.
DNA: Bărbat arestat după ce ar promis că poate influenţa procurori şi judecători pentru soluţii favorabile în dosare
Un bărbat a fost arestat preventiv în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti, după ce ar fi promis mai multor persoane, în schimbul unor sume de bani, că poate influenţa procurori şi judecători pentru a dispune soluţii favorabile în dosarele în care aceştia sunt implicaţi, a informat, vineri, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA)
O femeie din Drobeta Turnu Severin a fost rănită de o bucată de balcon care a căzut peste ea
O femeie din Drobeta Turnu Severin a căzut de la etajul al doilea al blocului în care locinește, cu tot cu o parte din balconul comun al clădirii, după ce o bucată uriaşă de beton a cedat. Victima a scăpat cu viaţă, dar este în stare gravă, cu răni la cap și la picioare. Și a fost transferată la un spital din București.
Drona prăbușită într-un lan de soia: O echipă de investigatori români și americani încearcă să descopere cauzele accidentului aviatic
Este anchetă după ce o dronă a armatei americane s-a prăbuşit lângă baza aeriană Câmpia Turzii, a anunţat ministrul Apărării în emisiunea Context de la TVR INFO. O echipă formată din investigatori americani şi români va stabili cauzele acestui accident aviatic.
Noi informații din dosarul laboratorului de cocaină: Chimiștii ar face parte din cea mai puternică rețea criminală din Columbia, Clan del Golfo
Ancheta în cazul columbienilor arestați în România pentru extragerea cocainei din cafea avansează și polițiștii antidrog ar fi stabilit regiunea din care au plecat cei doi chimiști și în slujba cărui cartel s-ar afla. În acelasi timp, în dosar apare și un cetățean israelian care, susțin surse judiciare, ar fi avut un rol important în crearea laboratorului ilegal din județul Bihor.
Mitraliera furată în luna martie de la o unitate militară din Mamaia a fost găsită
Atât mitraliera cât și încărcătorul plin cu 30 de gloanțe au fost recuperate chiar din apropierea unității, dintr-un loc unde se făcuseră zeci de verificări anterioare.
Adolescentă bătută cu cruzime de trei colege, fără niciun motiv, în Găeşti
Mai multe eleve din oraș sunt terorizate de o gașă de fete. Acestea sunt atacate, din senin, pe stradă. Cazul a intrat în atenția polițiștilor de la IPJ Dâmbovița.
Anchetă la spitalul din Horezu: toți angajații au luat sporul de COVID de 85% din salariu, deși erau internați cel mult 9 pacienți infectați
Casa de Sănătate Vâlcea trimite Corpul de Control la spitalul din Horezu, după ce unitatea medicală a plătit un spor pentru COVID de 85% din salariu, chiar și atunci când a avut foarte puțini pacienți. Managerul unitatii medicale din Horezu susține însă că sporul a fost acordat legal și doar angajaților care au îngrijit bolnavii de COVID.

