"Tot ce şi-a dorit Tyler a fost să fie ofiţer de poliţie". O comunitate întreagă mobilizată pentru Tyler Moldovan, rănit foarte grav în timpul unei misiuni

Un tânăr poliţist de origine română este considerat erou în Statele Unite, după ce a fost împuşcat în misiune. Tyler Moldovan se zbate între viaţă şi moarte într-un spital din Arizona, în timp ce întreaga comunitate se roagă pentru el. Colegii săi sunt copleşiţi de participarea impresionantă la strângerea de fonduri organizată de fundaţia departamentului de poliţie.

Apel pentru donații în sprijinul ofițerului de poliție român Tyler Moldovan, aflat în stare critică după ce a fost împușcat în timpul unei operațiuni în Phoenix, SUA

Apelul a fost transmis de ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru. Acesta s-a întâlnit cu Adina și Dan Moldovan, părinții lui Tyler Moldovan. Polițistul a fost împușcat marți de un individ. "Ofițerul Moldovan îl întrebase pe suspectul pe care l-a identificat dacă are arme, iar acesta i-a spus că nu. În acel moment, suspectul a scos o armă și l-a împușcat pe ofițerul de 22 de ani, Tyler Moldovan, de aproximativ opt ori, inclusiv în cap. Individul a continuat să tragă în Moldovan după ce acesta a căzut la pământ", povestește Andrei Muraru, după ce a stat de vorbă cu colegii polițistului român. Acum, Tyler este în stare gravă la spital și are nevoie de ajutorul tuturor.

Interviu cu ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru. O agendă de prosperitate între parteneri strategici. Cooperarea pentru Cernavodă, prioritară pentru Washington. Un orizont pentru ridicarea vizelor

Noua administrație de la Casa Albă aduce un suflu nou în relațiile bilaterale dintre România și Statele Unite. Cu atât mai mult cu cât, din luna iulie, România are un nou ambasador la Washington, în persoana lui Andrei Muraru. Într-un interviu acordat în exclusivitate colegei noastre Ramona Avramescu, diplomatul român a detaliat puncte importante de pe agenda Parteneriatului strategic dintre cele două țări, inclusiv mult așteptata ridicare a vizelor pentru români.

Actrița Maia Morgenstern, amenințată cu moartea într-un mesaj antisemit. Revoltă în spațiul public. Cu ajutorul SRI au fost identificați deja doi suspecți, pe baza adreselor electronice folosite

Actrița Maia Morgenstern a făcut plângere penală la poliție după ce a fost amenințată cu moartea, într-un mesaj profund antisemit primit pe email. Artista a publicat mesajul pe Facebook, iar reacțiile nu au întârziat - de la colegi până la politicieni sau simpli spectatori, toţi și-au exprimat consternarea și revolta. Autorul scrie că a trimis amenințările în numele partidului AUR, dar liderii formațiunii neagă orice asociere și se declară solidari cu Maia Morgenstern.

Surse: Andrei Muraru va fi noul ambasador al României în Statele Unite ale Americii, în locul lui George Maior

Andrei Muraru va fi noul ambasador al României în Statele Unite ale Americii, potrivit unor surse ale Știrilor TVR. Anunțul vine după ce preşedintele Iohannis a semnat decretul privind rechemarea lui George Maior din funcția de ambasador în SUA. Potrivit acelorași surse, fostul șef al diplomației în SUA, George Maior, va fi numit ambasador în Iordania.