Locuitorii din cantonul Geneva au aprobat prin referendum creșterea venitului minim garantat. Un angajat care prestează 41 de ore de muncă pe săptămână va primi un salariu de aproape 3.800 de euro pe lună

Elvețienii, unii dintre europenii cu cel mai ridicat nivel de trăi, vor avea o viață și mai bună. Locuitorii din cantonul Geneva au aprobat prin referendum creșterea venitului minim garantat care va fi de acum de 3.800 de euro pe lună. Adică dublu față de țări ca Germania sau Franța și de aproape 7 ori față de salariul minim de la noi.

Camera Deputaţilor: Personalul didactic medico-farmaceutic beneficiază de o indemnizaţie de 50% din salariul de bază

În spitale, ambulatorii sau în alte unităţi, după caz, se pot desfăşura activităţi de învăţământ medico-farmaceutic postliceal, universitar şi postuniversitar, iar personalul medico-farmaceutic beneficiază de o indemnizaţie de 50% din salariul de bază al funcţiei de medic, medic stomatolog sau farmacist, au decis, marţi, deputaţii. Au adoptat un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, relatează Agerpres.