ANI: Şeful Serviciului Audit Public din Ministerul Sănătăţii s-a aflat în incompatibilitate

Şeful Serviciului Audit Public în Ministerul Sănătăţii, Mihai Constantinescu, s-a aflat în incompatibilitate, în perioada iunie 2017 - ianuarie 2018, întrucât a deţinut simultan funcţia de şef al serviciului respectiv şi pe cea de manager al unui proiect privind consolidarea capacităţii administrative a ministerului, a anunţat Agenţia Naţională de Integritate, citată de News.ro.

Horia Georgescu, la comisia SIPA: ANI primea sesizări de la mai multe instituții cu privire la persoane publice

Fostul șef al ANI, Horia Georgescu, a declarat că instituția sa a fost sesizată în mod legal de SRI privind o posibilă incompatibilitate a lui Klaus Iohannis înainte ca acesta să candideze la președinție. El a explicat ca ANI primea sesizări de la mai multe instituții cu privire la persoane publice și că a avut unele discuții punctuale cu șeful SRI de la acea vreme, George Maior.