Vreme geroasă, intensificări ale vântului şi maxime de 1-2 grade în Bucureşti, de marţi până joi

Vremea va deveni geroasă la nivelul Capitalei, vântul va sufla cu viteze de 50 km/h, iar maximele nu vor mai trece de două grade Celsius, în următoarele zile, până joi seara, arată prognoza publicată, marţi, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Conform meteorologilor, pe parcursul zilei de marţi, până la ora 20:00, în Bucureşti, cerul va fi temporar noros, iar vântul va avea intensificări, cu rafale de 45 - 50 km/h, amplificând senzaţia de frig. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de două grade.

Vreme caldă în primele zile din anul 2022. Temperaturi în scădere şi precipitaţii temporare, după 5 ianuarie

Regimul termic va fi oscilant în următoarele două săptămâni (3 - 16 ianuarie), cu un episod de încălzire peste nivelul acestei perioade, urmat de un interval în care vremea se va răci accentuat, iar condiţiile de apariţie a precipitaţiilor vor fi ridicate, mai ales după data de 5 ianuarie, conform prognozei de specialitate publicate, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Cum va fi vremea de Revelion. În prima zi a anului 2022, temperaturi cu maxime de 6 - 13 grade Celsius și minime de -1 până la 7 grade

Noul an aduce temperaturi în creştere. Meteorologii anunță că în primele zile ale Anului Nou vom avea parte de o vreme mai caldă decât ar fi normal pentru data din calendar, iar asta se va resimți mai ales în sudul, centrul și estul țării. Medicii atrag atenția că variațiile mari de temperatură pot crea probleme de sănătate.

Cod galben de ceaţă şi polei în nouă judeţe din țară

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă pentru zone din judeţele Gorj, Dolj, Ialomița, Argeș, Vâlcea, Dâmboviţa, Prahova, Călărași şi Ilfov. În judeţul Constanţa este Cod galben de precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie, care depun polei.