SUA cer israelienilor și palestinienilor să protejeze civilii, în special copiii. Violențele continuă în regiune

Şeful diplomaţiei americane îndeamnă Israelul și pe palestinieni să protejeze civilii, în special copiii și se arată foarte îngrijorat de violențele din regiune. Armata israeliană a efectuat zeci de atacuri în Fâșia Gaza noaptea trecută. De aici, gruparea Hamas a continuat să lanseze rachete asupra Israelului. Premierul Benjamin Netanyahu a promis că armata Israelului va lovi gruparea teroristă cât timp va fi necesar.

Violenţe israeliano-palestiniene: Secretarul de stat american Antony Blinken a discutat cu liderul palestinian Mahmoud Abbas

Secretarul de stat american Antony Blinken a anunţat miercuri seară, pe Twitter, că a discutat telefonic cu preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene, Mahmoud Abbas, şi a cerut încetarea lansării de rachete din Fâşia Gaza către Israel, transmite joi AFP, preluată de Agerpres. Acesta este primul contact la nivel înalt între administraţia Biden şi liderii palestinieni.