Crește numărul așezărilor rămase fără apă. Într-o comună din Mehedinți, sunt locuinţe unde apa nu mai curge de 3 săptămâni la robinete. Apă gratuită cu cisterna, dar transportată pe bani într-un cartier din Bistrița

Rezerva de apă din sol scade cu fiecare zi, fântânile seacă și tot mai mulți oameni depind de apa adusă de pompieri cu cisternele. La problemele provocate de secetă se adaugă și rețelele de utilități subdimensionate, care în unele regiuni nu fac față cererii de apă.

Restricții în furnizarea apei potabile în mai multe orașe și comune din Prahova, inclusiv pe timpul zilei. Măsurile, până când sursele subterane sau de suprafaţă vor asigura debitele necesare pentru nevoile populaţiei

Operatorul regional de apă Hidro Prahova a anunțat că menţine restricţiile în furnizarea apei potabile în mai multe oraşe şi comune din judeţ. În unele au fost instituite restricţii inclusiv pe timpul zilei, o măsură necesară din cauza secetei şi a consumului mare de apă atât în scop menajer, cât şi pentru activităţile agricole.

Comună din Covasna cu 10 izvoare minerale, dar fără apă potabilă

Situație paradoxală într-o localitate din Covasna. Deși comuna Micfalău este amplasată într-o zona bogată în izvoare minerale, localnicii nu au apă potabilă la robinet. Așa că pentru consum sau gătit, cei 1.800 de oameni sunt nevoiţi fie să fiarbă apă din rețeaua publică, fie să o aducă cu mașinile de la mare distanță.

Situație gravă pentru un sfert dintre locuitorii județului Botoșani, în plină secetă

De săptămâni întregi, oamenii din mai multe localități din Botoșani racordate la compania de apă, nu au niciun strop la robinete sau primesc apă cu presiune foarte scăzută. Mai grav este și că fântânile sunt goale din cauza secetei, iar localnicii au ajuns la capătul răbdării. Furnizorul de apă spune că nu poate asigura volumul de apă necesar în această perioadă lipsită de precipitații.