Ploile au provocat pagube în Prahova, Vâlcea, Argeș și Cluj. Oameni în pericol, drumuri și case inundate, mașini luate pe sus
A fost prăpăd în mai multe zone din țară în urma ploilor torențiale. Viiturile au afectat zeci de gospodării. O furtună care a durat mai puțin de 30 de minute a făcut ravagii la Cluj-Napoca. Străzile au fost acoperite de apă, iar traficul rutier s-a desfășurat cu dificultate zeci de minute. Și în comuna maramureșeană Bârsana, o viitură a afectat zeci de gospodării și un drum județean. Ploile violente au făcut pagube și în Prahova, Vâlcea și Argeș.

