armata israeliană
Gruparea Hamas ameninţă că niciun ostatic nu va scăpa cu viaţă, dacă Israelul refuză să negocieze şi să îndeplinească cererile mişcării islamiste-palestiniene. Israelul, în schimb, afirmă că sfârşitul Hamas e aproape: s-au predat zeci de luptători, iar conducerea de la vârful grupării va fi vânată până la capăt.
Hamas a amenințat că niciun ostatic nu va scăpa cu viaţă, dacă Israelul refuză să negocieze. Armata israeliană a afirmat că sfârşitul grupării e aproape: S-au predat zeci de luptători
Gruparea Hamas ameninţă că niciun ostatic nu va scăpa cu viaţă, dacă Israelul refuză să negocieze şi să îndeplinească cererile mişcării islamiste-palestiniene. Israelul, în schimb, afirmă că sfârşitul Hamas e aproape: s-au predat zeci de luptători, iar conducerea de la vârful grupării va fi vânată până la capăt.
Echipa TVR a reușit să surprindă un moment al ripostei israeliene. Dovezi că teroriștii Hamas se amestecă printre civili. Fiul unui membru al cabinetului de război din Israel, ucis în Gaza
Armata israeliană avansează în oraşul din sudul Fâșiei Gaza, despre care se spune că e principalul bastion Hamas. Într-unul dintre raiduri, militarii au găsit într-o școală un adevărat arsenal. Faptul că teroriștii se amestecă printre civili, iar centrele de comandă se află de cele mai multe sub școli sau spitale, face că misiunea armatei de a-i proteja pe civilii palestinieni să fie și mai dificilă.
Legăturile financiare dintre Qatar și Hamas. Interviu în exclusivitate cu un fost director al unei unităţi Mossad, realizat de Adelin Petrișor. ”Qatarul finanțează teroriști, dar și infrastructură occidentală”
Qatar este motorul sângeros al Hamas. Declarația îi aparține unui fost director al unei unități a Mossadului, serviciul de spionaj israelian. Udi Levi a lucrat că ofițer de informații și colaborator al mai multor premieri israelieni. A acceptat să stea de vorbă cu Adelin Petrișor despre modul în care este finanțată gruparea palestinană, care controlează de ani buni Gaza.
Hamas condamnă Israelul după ce imagini arătând prizonieri palestinieni dezbrăcaţi aproape complet au apărut pe rețelele sociale. ”Îndemnăm organizaţiile pentru drepturile omului să intervină imediat”
Un înalt oficial al Hamas a acuzat vineri forţele israeliene că au comis o "crimă odioasă împotriva civililor nevinovaţi" după ce imagini din Gaza cu bărbaţi palestinieni dezbrăcaţi până la lenjeria intimă au circulat pe reţelele sociale, informează Reuters, preluată de Agerpres.
Armata israeliană avansează spre sudul Fâșiei Gaza. Forțele terestre au distrus numeroase obiective și au înconjurat casa lui Yahya Al-Sinwar, considerat ”creierul” atacului fulger din 7 octombrie
Militarii israelieni încearcă să-l captureze pe liderul Hamas, considerat planificatorul atacului terorist din 7 octombrie. Forțele israeliene au înconjurat locuința acestuia, iar premierul Netanyahu spune că e doar o chestiune de timp până va fi prins. În plan umanitar, secretarul general ONU a invocat un articol din carta ONU foarte rar folosit, prin care li se cere statelor membre să trimită ajutoare în Gaza. În replică, Israelul l-a criticat dur pe Antonio Guterres și l-a acuzat din nou de subiectivism pro-palestinian.
Peste 2.000 de soldaţi israelieni afectaţi psihic de lupte au primit tratament din partea specialiştilor în sănătate mintală, de la începutul războiului dintre Hamas și Israel
Mai mult de 2.000 de soldaţi israelieni au primit tratament din partea specialiştilor în sănătate mintală de la începutul războiului în Fâşia Gaza, a anunţat luni radio-televiziunea publică israeliană (KAN), transmite agenţia iordaniană Petra, preluată de Agerpres.
Şase palestinieni au fost ucişi de armata israeliană în Cisiordania ocupată. Soldații au făcut o incursiune cu vehicule blindate în oraşul Jenin
Şase palestinieni au fost ucişi de armata israeliană sâmbătă, în Cisiordania, dintre care patru în Jenin, un bastion al grupărilor armate palestiniene din nordul teritoriului ocupat de 56 de ani de către Israel, relatează Ministerul Palestinian al Sănătăţii, transmite AFP.
Forţele de Apărare Israeliene şi Shin Bet confirmă că şeful spitalului Al-Shifa a fost reţinut pentru a fi interogat în legătură cu dovezi conform cărora unitatea medicală era centru de comandă Hamas
Forţele de Apărare Israeliene (IDF) şi Agenţia de Securitate a Israelului (Shin Bet) au confirmat joi că directorul spitalului Al Shifa din oraşul Gaza a fost reţinut pentru a fi interogat în legătură cu dovezi conform cărora unitatea spitalicească ar fi fost utilizată drept centru de comandă şi control pentru gruparea islamistă Hamas, reţinerea sa având loc înainte de o iminentă încetare a focului în enclava palestiniană, relatează Reuters, TPS şi AFP.

