Confruntări de amploare la graniţa dintre Armenia şi Azerbaidjan. Zeci de victime. Un acord de încetare a ostilităţilor, încălcat după câteva minute

Confruntări violente la granița dintre Armenia și Azerbaidjan, în jurul disputatei regiuni Nagorno-Karabah. Cel puțin 49 de militari armeni și-au pierdut viața, au anunțat autoritățile de la Erevan. Mai multe sate de la granița cu Azerbaidjanul au fost atacate în cursul nopții, susțin oficialii armeni, care acuză azerii de provocări. De la Baku, vina este aruncată pe Armenia. Armenia şi Azerbaidjan au convenit marţi dimineaţă o încetare a ostilităţilor în regiunea Nagorno-Karabah, însă înţelegerea a fost încălcată după numai câteva minute, au anunţat media azere.

Ministerul turc de Externe l-a convocat pe ambasadorul american pentru a-i înmâna o notă de protest după ce Biden a recunoscut genocidul armean. Sărbătoare în stradă în SUA

Relațiile dintre Statele Unite și Turcia se inflamează. Conducerea de la Ankara fierbe după ce administrația americană a recunoscut genocidul armean. Joe Biden a devenit primul președinte american care recunoaște masacrarea unui milion și jumătate de armeni de către otomani, în 1915. E o chestiune istorică extrem de delicată, iar Turcia respinge etichetarea evenimentelor de atunci ca fiind "genocid".

LUMEA AZI. Criză politică în Georgia și în Armenia

Frământări politice teribile au aprins brusc spațiul sub-caucazian. În Georgia, forțele guvernamentale au luat cu asalt sediul opoziției și l-au arestat pe liderul acesteia. Premierul Armeniei l-a demis pe șeful statului major al armatei după ce militarii i-au cerut demisia, ba chiar a avertizat că se încearcă o lovitură de stat. Casa Albă și Kremlinul au făcut apel la calm și dialog. Dragoș Tăbăran explică.