articolul 5 NATO
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a publicat un videoclip de pe străzile din Kiev, după zvonurile din presa rusă că ar fi fugit din capitală. „Suntem cu toții aici”, a spus el, înconjurat de consilieri cheie și de prim-ministrul său. „Ne protejăm independența, statul nostru. Și vom continua să facem acest lucru”.
LIVE TEXT A doua zi de asalt în Ucraina: A început lupta pentru Kiev.
Războiul din Ucraina continuă a doua zi cu explozii puternice în Kiev și în jurul capitalei Ucrainei. Rușii au preluat controlul în sudul Ucrainei, Cernobîl și Insula Șerpilor. Populația pleacă masiv din Ucraina, iar graniţele României au fost luate cu asalt de refugiaţi. NATO a anunțat că desfăşoară elemente ale forţei sale de reacţie rapidă şi va continua să trimită arme Ucrainei. Între timp, preşedintele Ucrainei cere insistent ca Europa să ia atitudine şi i s-a adresat din nou lui Putin: Să ne așezăm la masa negocierilor pentru a opri moartea oamenilor.
RĂZBOIUL DE LÂNGĂ NOI Mâine va fi un summit NATO online extraordinar. Ne așteptăm ca noi grupuri de luptă să se înființeze mult mai rapid. O analiză de jurnalista TVR Alina Grigore
Despre războiul de lângă noi și implicațiile asupra României a vorbit la Telejurnal Alina Grigore, jurnalist senior TVR, într-o rubrică dedicată crizei din Ucraina.
Rubla, la cel mai scăzut nivel din istorie! Piețele din Rusia încheie ziua cu o scădere de 33%
Principalul index de pe piața bursieră din Rusia, MOEX, a încheiat ședința de tranzacționare de joi cu o scădere de 33% după acțiunea militară a Rusiei în Ucraina. În total, indexul joi s-a prăbușit cu 45%, notează CNN.
Trei linii de asalt asupra Kievului. Oficiali americani ai Apărării: Asistăm la o fază inițială a invaziei. Potrivit analizei noastre, intenția lui Putin este să decapiteze practic executivul și să instaleze propria metodă de guvernare
Atacurile care au fost declanșate de joi dimineață, de la ora 05.00, în Ucraina, sunt parte a unei faze inițiale de invazie, a indicat un oficial american al Apărării cu scurt timp înainte de un anunț al Casei Albe pe tema situației din Ucraina.
Germania lărgește sprijinul acordat în România pentru misiunile NATO de poliție aeriană
Germania este pregătită să extindă sprijinul acordat României în cadrul misiunilor de poliție aeriană și să răspundă și altor cereri care pot veni din partea Alianței, a anunțat ministrul Apărării de la Berlin, Christine Lambrecht, transmite CNN.
Biden: Vom limita abilitatea Rusiei de a face tranzacții în dolari, euro, lire, yeni. Putin va fi paria pe scena internațională. El vrea să restabilească fosta Uniune Sovietică, vrea un imperiu. Ambițiile lui, contrare cu lumea
Putin este agresorul. Putin a ales acest război, iar acum el și țara lui vor suporta consecințele. Putin va fi paria pe scena internațională, iar fiecare stat care îl sprijină va fi pătat prin asociere. Nu a fost niciodată vorba despre vreo îngrijorare legitimă legată de securitate din partea lui Putin, a fost mereu vorba despre agresiune pură, de dorința lui de a avea un imperiu cu orice mijloace necesare. Acțiunea sa trădează o viziune sinistră pentru viitorul lumii noastre, una în care națiunile iau cu forța ceea ce își doresc. Sunt câteva dintre afirmațiile puternice făcute de președintele Statelor Unite, Joe Biden, la prima conferință de presă organizată după ce Rusia a invadat Ucraina. Liderul de la Casa Albă a anunțat noi sancțiuni la adresa Moscovei, dintre care se distinge ca amploare cea privind limitarea abilității Rusiei de a face tranzacții în dolari, euro, lire și yeni. De asemenea, o altă sancțiune importantă privește exporturile.
Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO: Ne confruntăm cu un moment extrem de grav pentru securitatea Europei. Aceasta este o invazie deliberată. Cerem Federației Ruse să oprească imediat toate acțiunile militare!
Planurile de apărare aliată au fost activate. Decizia a fost luată la cererea comandatului suprem al forțelor militare NATO. Aceste planuri, inclusiv cel dedicat României, au fost create pentru a apăra și proteja aliații, a explicat Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.
Care este planul Rusiei pe viitor? Stoltenberg: “Aceste planuri întotdeauna pot fi schimbate. Continuăm să-i spunem Rusiei să schimbe cursul și să oprească atacul”
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a fost întrebat la finalul conferinței de presă susținute astăzi, dacă are informații despre planurile viitoare ale Rusiei.

