Agenţia Europeană a Medicamentului recomandă continuarea vaccinării cu AstraZeneca, după ce a investigat cazurile de tromboză apărute

Creste numărul ţărilor europene care suspendă administrarea vaccinului anti covid AstraZeneca. 9 state au luat această decizie după ce au raportat reacţii severe şi chiar decese în rândul persoanelor inoculate. Agenţia Europeană a Medicamentului continuă să recomande acest ser şi spune că nu a descoperit o legătură directă între vaccinul AstraZeneca si reacţiile adverse grave. Lucian Pîrvoiu are detalii.

Uniunea Europeană prelungește până la sfârșitul lunii iunie mecanismul de control al exporturilor de vaccinuri împotriva coronavirusului

Comisia Europeană a anunţat astăzi, într-un comunicat, că prelungeşte până la sfârşitul lunii iunie mecanismul său de control al exporturilor de vaccinuri împotriva COVID-19. Decizia a fost luată în contextul în care statele membre suportă în continuare întârzieri în livrarea dozelor de la AstraZeneca, informează France Presse, preluată de Agerpres.

O nouă tranşă de vaccin AstraZeneca soseşte în România

Un număr de 103.200 doze de vaccin AstraZeneca urmează să ajungă, joi, la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino", informează un comunicat de presă al Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

17 țări au primit vaccin AstraZeneca dintr-un lot cu probleme. Austria și Lituania au oprit administrarea dozelor, după apariția unor efecte secundare severe

Austria a oprit de la administrare un lot de vaccin Astra Zeneca, după apariția unor efecte secundare severe. Lotul conţine un milion de doze, care au fost distribuite în alte 16 țări europene, dar nu s-a precizat despre ce țări este vorba. Lituania a confirmat și ea noaptea trecută o situație asemănătoare și a sistat temporar vaccinarea cu produsele din lotul indicat de austrieci.

Col. dr. Valeriu Gheorghiță: Eficacitatea vaccinurilor este ușor diminuată față de tulpina sălbatică și chiar față de tulpina britanică. România nu a primit doze de vaccin AstraZeneca din lotul oprit în Austria

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, col. dr. Valeriu Gheorghiță, a explicat în conferința săptămânală de presă că eficacitatea celor 3 vaccinuri disponibile acum în România - Pfizer BioNTech, Moderna și AstraZeneca - este "ușor diminuată" față de două dintre tulpinile secvențiate inclusiv în țara noastră. El a îndemnat în acest context populația să se vaccineze. Coordonatorul a răspuns și întrebărilor legate de problemele din Austria, unde un lot de vaccin AstraZeneca a fost oprit după ce o femeie a murit. În România nu avem doze AstraZeneca din acel lot de vaccin, a subliniat col. dr. Valeriu Gheorghiță.