atac
Sediul Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații din București a fost spart de hoți. Polițiștii au declanșat o ancheta și au prins o persoana suspecta. Iar, potrivit unor surse, au descoperit că unul dintre paznicii clădirii în care se află atât sediul ANCOM, cât și cel al unei firme, era băut.

Numărul confirmat al ostaticilor deţinuţi de Hamas în Gaza este de 242, potrivit armatei israeliene
Numărul confirmat al ostaticilor deţinuţi de Hamas în Gaza este de 242, potrivit cifrei actualizate joi de armata israeliană (Forţele de apărare israeliene, IDF), transmite dpa, potrivit Agerpres.

SUA: Un student a fost arestat după ce a ameninţat că va ucide evrei în campusul Universităţii Cornell
Un student al Universităţii Cornell din New York a fost arestat după ce a ameninţat că va ucide evrei, a anunţat marţi Departamentul de Justiţie american, relatează dpa, potrivit Agerpres.
Un ofiţer de la Poliţia de frontieră a Israelului a fost înjunghiat
Atacul a avut loc într-o staţie de metrou din Ierusalim. Bărbatul a fost dus imediat la spital, cu răni grave.
Zeci de arestări printre antisemiții din Daghestan, după ce aeroportul a fost luat cu asalt de localnici în căutare de evrei
Poliția din Daghestan și trupele speciale au reușit să preia controlul asupra aeroportului din Mahachkala și să reinstaureze ordinea după ce duminică seară sute de bărbați scandând lozinci antisemite, au năvălit pe pista de aterizare și în clădirea aeroportului în căutare de evrei.

Israelul cere demisia secretarului general al ONU. Antonio Guterres ''şocat'' de ''interpretarea tendenţioasă'' a declaraţiilor sale despre Hamas
Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, criticat vehement de Israel marţi, s-a declarat "şocat" miercuri de "interpretarea tendenţioasă" a cuvintelor sale despre Hamas, asigurând că nu ar fi justificat atacurile grupării islamiste palestiniene, potrivit France Presse.

Rusia susţine că a doborât trei rachete ucrainene vizând Peninsula Crimeea
Forţele ruse au doborât duminică trei rachete ucrainene care vizau Crimeea, peninsulă anexată în 2014 de Moscova şi ţintă frecventă a loviturilor efectuate de forţele Kievului, a informat un responsabil rus, citat de AFP.
Mircea Geoană: NATO a condamnat și condamnă în continuare atacurile teroriste împotriva Israelului și susține dreptul acestuia de a-și proteja teritoriul şi cetăţenii
NATO a condamnat și condamnă în continuare atacurile teroriste împotriva Israelului și susține dreptul acestuia de a-și proteja teritoriul şi cetăţenii, dar cu multă atenție în ceea ce privește proporţionalitatea răspunsului. Este declarația secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Analiza Reuters. Vizita în Israel îi leagă pe Biden şi Statele Unite de orice ofensivă în Gaza
Vizita de opt ore a preşedintelui american, Joe Biden, miercuri în Israel a avut loc la o zi după ce bombardarea unui spital din oraşul Gaza, care a ucis sute de palestinieni, a devenit rapid un punct nevralgic în lumea arabă.