atac portul reni
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat că atacurile Federaţiei Ruse împotriva obiectivelor civile din Ucraina sunt "nejustificate" şi "în profundă contradicţie cu regulile dreptului internaţional umanitar", precizând că, în niciun moment, mijloacele de atac utilizate nu au generat ameninţări militare directe la adresa teritoriului naţional sau apelor teritoriale ale României, potrivit Agerpres.
Ambasada Ucrainei în România face apel la cetățeni să nu filmeze și să nu distribuie imagini cu atacurile ruseşti asupra infrastructurii portuare ucrainene
Ambasada Ucrainei în România face apel la cetăţeni să nu filmeze şi să nu distribuie pe reţelele de socializare şi în mass-media imagini cu dronele ruseşti care lovesc infrastructura portuară, pentru a nu spori ameninţarea la adresa vieţii oamenilor care lucrează şi locuiesc în oraşele de pe Dunăre.
Atacuri asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Mai multe silozuri de grâne şi depozite au fost avariate la Reni. Imagini surprinse de membrii echipajului unei nave româneşti. Reacția autorităților de la București
Portul ucrainean Reni, de la Dunăre, a fost ţinta unui nou val de drone lansate de ruşi, în noaptea de marți spre miercuri. Atacurile au avut loc și în zona portului Ismail, susţin autoritățile române, care condamnă aceste acțiuni ale Federației Ruse. Mai multe silozuri și hambare au fost distruse. Șeful biroului președintelui Ucrainei a explicat că incendiile au fost stinse rapid și nimeni nu a fost rănit.
Trafic îngreunat pe Dunăre după bombardamentele asupra portului ucrainean Reni. Furtuna a pus și ea probleme navelor
Vremea a dat și ea peste cap navigația la intrarea pe bara Sulina. Autoritățile române spun că nu este o situație deosebită și că numărul navelor aflate pe Dunăre se situează în limitele normale din ultima perioadă. Traficul fluvial a crescut semnificativ după izbucnirea războiului din Ucraina.
Atacurile Rusiei asupra porturilor Reni și Ismail indică riscurile ultimei rute de export a Ucrainei. Kievul a cerut reuniunea Consiliului NATO - Ucraina
Atacurile rusești asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Dunăre - Marea Neagră scot în evidenţă riscurile la adresa ultimei rute de export a Ucrainei, care trece și prin apele teritoriale ale României. Între timp, tensiunea s-a amplificat. Au explodat și la Moscova drone, la câțiva kilometri de Ministerul Apărării. Nu au fost victime, doar pagube materiale minore. Ucraina a cerut o reuniune a Consiliului NATO-Ucraina, recent înființat la Vilnius.
Pericolele de la granița unui conflict. Specialiștii amintesc de vulnerabilitatea frontierei cu Ucraina, în contextul atacurilor de la Reni și Ismail: Războiul este aproape de noi și se amplifică
Specialiștii militari avertizează că pot apărea probleme oricând, în momentul în care ai la graniță un conflict de proporții. Romania are sute de kilometri de graniță cu Ucraina. Încă de la începutul conflictului, Armata a anunțat că a întărit cât de mult a putut dispozitivul de securitate din acele zone. Incusiv astăzi, MApN a dat un comunicat în care a condamnat atacurile de la Reni și Ismail și a menționat "consolidarea posturii de apărare și descurajare în flancul estic, conform planurilor naționale și aliate".
MApN: Din evaluările noastre, nu rezultă la acest moment posibilitatea unor amenințări militare directe la adresa teritoriului național sau a apelor teritoriale ale României
În ceea ce privește situația de securitate din apropierea granițelor României, din evaluările structurilor cu responsabilități ale Ministerului Apărării Naționale, nu rezultă, la acest moment, posibilitatea unor amenințări militare directe la adresa teritoriului național sau apelor teritoriale ale României, a transmis Ministerul Apărării Naționale (MApN), într-un comunicat, referindu-se la bombardarea, luni dimineață, de către ruși, a portului ucrainean Reni, situat la 20 de kilometri de granița României.
Premierul Marcel Ciolacu: Facem apel la Federația Rusă să înceteze atacurile aeriene asupra infrastructurii portuare ucrainene
Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, a condamnat astăzi atacurile aeriene ale forțelor armate ruse asupra țintelor civile și, totodată, asupra infrastructurii critice din Ucraina.
Rușii au bombardat depozite de cereale și punctul de control din portul Reni, la 20 de kilometri de granița României. Mai mulți marinari români au surprins exploziile: ”Nu am crezut că o să văd cu ochii mei așa ceva, aproape de noi, aici”
Atac cu drone la granița României, în portul Reni din Ucraina. Au fost distruse mai multe depozite de cereale, iar șase nave românești aflate în port în acel moment au reușit să părăsească zona în ultima clipă. Reacțiile de la București nu au întârziat. Preşedintele Iohannis şi premierul Ciolacu au condamnat, ferm, atacul Rusiei. S-au luat măsuri de urgenţă şi în portul Galaţi: navele româneşti din zonă pot reintra în apele teritoriale ale României și mai multe dane au fost eliberate pentru posibile acostări de urgenţă.

