"Era un om bun, îi păsa de noi şi ne iubea". Bărbatul ucis de o ursoaică într-o pădure din Harghita își creștea singur fiicele. Acum, au rămas în grija bunicilor

Părăsite de mamă, două fetițe din satul Crișeni din Harghita au rămas orfane, după ce tatăl lor, care le creștea singur, a fost atacat de o ursoaică în urmă cu o săptămână. Bărbatul a întărâtat animalul când i-a aruncat cu lemne în bârlog, să afle dacă este liber sau nu. Copilele de 9 şi 12 ani sunt crescute acum de bunici. Iar vecinii și autoritățile din județ au făcut chetă să le ajute.

Doi îngrijitori de la Zoo Brașov au fost atacaţi de un urs, în timp ce puneau hrană în cușcă

Grav incident la Grădina Zoologică din Brașov. Doi îngrijitori au fost atacați de urși în timp ce se aflau în cușca animalelor. Ambii au fost mușcați și aruncați la distanță. Unul este în stare mai gravă, iar celălalt are politraumatisme. Se pare că angajații nu au respectat procedura de hrănire. Un vizitator, martor al incidentului, a fost primul care a alertat autoritățile.

Măsuri urgente la Băile Tușnad, după atacurile urșilor. Localnicii sunt îngroziți

În Băile Tușnad, urșii atacă oameni pe stradă, fără ca autoritățile să ia măsuri eficiente de protecție. Cel mai grav incident a avut loc ieri dimineață, când doi bărbați au fost răniți. În mai puțin de o lună, animalele sălbatice au făcut patru victime și au intrat chiar și într-un centru pentru copii. Localnicii și turiștii se tem să mai iasă din case. Autoritățile din Harghita cer ajutor responsabililor din Ministerul Mediului. Deocamdată, tot ce au putut face a fost să crească numărul jandarmilor care patrulează pe străzi.