Autocar cu 33 de pelerini, răsturnat în Arad. Plan roșu de intervenție. Nouă persoane, rănite ușor

Plan roșu de intervenție aseară în județul Arad, după ce un autocar cu 33 de pasageri la bord s-a răsturnat într-un şanţ. 11 autospeciale SMURD și 10 ambulanțe din Arad și Timiș au intervenit la locul accidentului. Din fericire, toți pasagerii au scăpat cu viață și au reușit să iasă din autocar. Nouă călători au fost răniți, între ei și un copil de 11 ani.

Vrancea: Planul Roşu de Intervenţie activat, după ce un autocar cu ucraineni s-a răsturnat pe E 85, la Garoafa. Peste 20 de ucraineni, dintre care patru copii, au ajuns la spital, în urma accidentului

Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, sâmbătă dimineaţa, după ce un autocar cu ucraineni s-a răsturnat pe E 85, la intrare în comuna Garoafa. În autocar erau doi șoferi și 41 de călători, care veneau din Istanbul și se îndreptau spre casă, în Ucraina. La intrarea în comuna Garoafa, autocarul a iesit de pe șosea, a ajuns într-un şant de beton si s-a răsturnat. Un localnic a fost primul care a sărit în ajutor.

Accident de autocar în Bulgaria | Cei 5 români aduși în țară cu elicoptere SMURD au multiple traumatisme și fracturi. Starea lor este stabilă

Serviciile de urgenţă din România s-au mobilizat imediat ce au fost informate despre tragedia de la Veliko Tarnovo. Cei 5 români răniţi în accident au fost aduşi în ţară cu 4 elicoptere SMURD. Prima a ajuns o femeie a cărei stare a fost evaluată ca fiind mai gravă, urmată de alte două femei și de doi bărbați. Toți pacienții sunt internați la spitalul Floreasca, în stare stabilă, după cum au anunțat medicii.

Caraş-Severin: Autocar cu 16 pasageri răsturnat pe DN57; a fost activat planul roşu de intervenţie

Un autocar cu 16 pasageri s-a răsturnat, joi după-amiază, pe DN57, în zona localităţii Forotic. Autorităţile judeţene au declanșat planul roşu de intervenţie. 6 persoane au fost transportate la spital. Accidentul s-a produs, cel mai probabil, din cauză că şoferul autovehiculului ar fi pierdut controlul volanului, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin.