Trafic feroviar întrerupt din cauza condiţiilor meteo. Trenuri oprite, sute de călători afectați

Sute de călători au rămas blocaţi în trenuri, duminică, din cauza copacilor doborâţi de vântul puternic sau a cablurilor care au cedat sub greutatea zăpezii. Cele mai mari probleme au fost pe regionalele Timişoara şi Craiova. Călătorii din trenul Bucureşti-Timişoara au stat 9 ore la Orşova, în frig, fără mâncare sau ceai cald. În toate gările din ţară s-au înregistrat întârzieri. Călătorii nu vor fi despăgubiţi pentru chinul suferit.

Serie de accidente în Timiș, după ninsorile abundente. O persoană a murit și 4 au fost rănite la Chevereșu Mare. Accident mortal și în Vâlcea

În accidentul rutier din Timiș au fost implicate 3 autoturisme. O persoană a murit şi 4 au fost rănite în apropiere de Chevereşu Mare. Un accident mortal s-a petrecut și în Vâlcea, după ce un autoturism și un autotren încărcat cu lemne s-au ciocnit. O persoană a murit, iar una a fost grav rănită. Traficul între Pitești și Curtea de Argeș a fost blocat sâmbătă, după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens, unde s-a izbit de o mașină care se deplasa regulamentar. Cele două autovehicule au fost lovite apoi de un alt autoturism.

11 mii de pompieri, polițiști și jandarmi, pregătiți să intervină după ce meteorologii au emis atenționări cod galben și cod portocaliu de ninsori și viscol

Zăpezi abundente şi viscol. Aşa va arăta iarna în peste jumătate din judeţele României, în următoarele două zile. Cel mai mult va ninge la munte şi în vestul ţării. Pentru aceste zone, meteorologii au emis cod portocaliu, iar pentru 17 judeţe avertizarea e de cod galben. 11 mii de pompieri, poliţişti şi jandarmi sunt pregătiţi să intervină.