Cei doi piloţilor catapultaţi din aeronava IAR 99 Şoim, care s-a prăbușit luni la Bacău, sunt internaţi în Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila”.
Un IAR 99 Şoim al Forţelor Aeriene s-a prăbuşit în apropierea Bazei 95 Bacău. Doi piloţi care se aflau în misiune au reuşit să se catapulteze în momentul în care şi-au dat seama că nu mai pot controla aparatul. Şi avionul, şi piloţii au ajuns într-un lac. Militarii au fost recuperaţi, iar epava este deja studiată de o comisie de specialişti ai Forţelor Aeriene.
Oficialii cubanezi au anunţat că au găsit aproape intactă prima cutie neagră a avionului prăbuşit vineri la Havana. Au revizuit şi bilanţul, care a crescut la 110 morţi. Deocamdată, nu se ştiu cauzele prăbuşirii.
Tragedie la Kathmandu, capitala Nepalului. Un avion de pasageri s-a prăbușit la aterizare, după ce a atins un gard din apropierea aeroportului și a luat foc. 49 de oameni au murit. Există și supraviețuitori.
Echipele de intervenție din Iran au găsit, după multe ore de căutări, epava avionului prăbușit duminică și corpurile celor 11 oameni care se aflau la bord.