Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Dunja Mitjatovic, a criticat luni consecinţele acordului prin care Italia va direcţiona către Albania migranţi salvaţi pe Mediterana şi s-a declarat preocupat faţă de ceea ce consideră a fi o tendinţă europeană de externalizare a gestionării azilului pentru migranţi, făcând astfel aluzie la Marea Britanie şi Danemarca, relatează agenţia EFE.
Şapte sportivi cubanezi care au participat la Jocurile Panamericane de la Santiago au decis să rămână în Chile şi să solicite azil sau statutul de refugiat, a declarat marţi avocatul lor pentru AFP.
Miniştri din Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda şi Islanda au convenit ca ţările lor să coopereze mai strâns pentru expulzarea solicitanţilor de azil respinşi şi a altor străini fără permis de rezidenţă.
Vârstnicii erau ţinuţi fără mâncare, iar medicamentele le erau administrate de către femeile de serviciu. Administratorii azilului, un chirurg estetician şi un poliţist, au fost arestaţi preventiv, la cererea DNA. Stenogramele din dosar conţin discuţii ale angajaţilor azilului care se plângeau că nu au ce să le dea să mânânce bătrânilor.
Comisia Europeană a salutat bunele progresele înregistrate în România şi Bulgaria în cele şase luni de la lansarea proiectelor-pilot privind procedurile rapide de azil şi returnare, potrivit unui comunicat dat publicităţii miercuri.
Echipa TVR a fost agresată în această dimineață alături de alți jurnaliști, în fața unui azil din Capitală. Proprietarul clădirii în care funcționeaza azilul este cel care a reacționat atunci când televiziunile au ajuns acolo să filmeze, împreună cu autoritățile. Azilul este în sectorul 4, iar autoritățile au descoperit mai multe persoane ținute la demisolul clădirii. Dormeau toate acolo, direct pe saltele puse pe jos.
Autoritățile au descoperit, marți seară, mulți vârstnici care erau ținuți pe saltele în subsol, într-un azil din sectorul 4 din Capitală. Poliția a demarat controlul în urma unui apel la 112.
Prefectul judeţului Mureş, Mara Togănel, a anunţat astăzi că şi-a depus mandatul în urma depistării la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă "Căsuţa lu' Min" din satul Bărdeşti a 7 persoane care erau ţinute la subsolul clădirii, în condiţii improprii.