Ministerul Sănătății lucrează la un proiect prin care centrele care îngrijesc persoane vârstnice şi cu boli psihice să devină secţii exterioare ale unor spitale de psihiatrie.
Val de demiteri, după descinderile în azilele groazei. Trei şefi de instituţii cu atribuţii de control au rămas fără funcții. În plus, toate centrele de copii, vârstnici şi persoane cu dizabilităţi, de stat şi private, sunt verificate la sânge. Toate acestea indică faptul că instituțiile nu și-au făcut treaba în acest caz. Ca de obicei, autorităţile de la noi se trezesc abia atunci când e prea târziu, iar răul a fost făcut.
Cazul celor trei azile private din Ilfov, în care bătrâni și persoane cu dizabilități erau supuși unor tratamente greu de imaginat, arată de fapt neputință statului de a-și proteja cetățenii aflați în situații vulnerabile. Deși nu ducem deloc lipsă de instituții de monitorizare și autorități de control, niciuna dintre acestea nu a fost în stare să prevină abuzurile. Jurnalista Ilinca Nazarie a trecut în revistă lungul șir al acestor entități și ne arată ce rol ar fi trebuit să aibă fiecare, potrivit legii.
Dezvăluirile din azilele groazei au pus autoritățile în mișcare. După o ședință cu mai mulți miniștri la Guvern, Marcel Ciolacu a anunțat prioritățile în domeniul asistenței sociale. Toate centrele de îngrijire a peroanelor vulnerabile vor fi verificate de urgență, iar autorizațiile vor fi reanalizate. Premierul a cerut și pedepsirea celor care se fac vinovați de abuzuri, inclusiv de însușirea bunurilor și banilor beneficiarilor. Au fost anunțate și primele destituiri din funcții. Atenție, sunt informații cu puternic impact emoțional!
Membri ai Cabinetului Ciolacu se întâlnesc duminică la Guvern, pentru a discuta cazul azilelor groazei din București și județul Ilfov. Întâlnirea de lucru este programată la ora 14.00.
Noi detalii din documentele DIICOT dezvăluie practicile criminale din căminele ororilor. Pe lângă condițiile îngrozitoare, beneficiarii erau puși să facă cele mai umilitoare munci. Iar controalele care ar fi putut pune capăt acestor suferințe erau anunțate din timp, prin complicitatea unor angajați ai statului. Au început și să cadă și primele capete: șeful Autorității pentru Protecția Persoanelor cu Dizabilități a luat act de cererea de demitere a premierului, iar șefa DGASPC Sector 3 a cerut să fie suspendată din funcție. Atenție, sunt informații cu puternic impact emoțional!
Unda de șoc după dezvăluirile din azilele groazei se resimte în instituțiile statului. Șeful guvernului cere demiteri în lanț la autoritățile care ar fi putut preveni prin controale tratamentele inumane la care erau supuși bătrânii și persoanele cu dizabilități. Ministrul Muncii încearcă să paseze responsabilitatea către autoritățile locale și anunță măsuri urgente. Urmează o serie de verificări la toate centrele de îngrijire din țară, publice sau private.
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a condamnat într-o postare pe Facebook lipsa de acțiune a instituțiilor care ar fi trebuit să intervină în controlul azilelor. "Vor fi și răspunderi individuale", a subliniat ministrul, care a primit într-o întâlnire cu procurorul șef DIICOT asigurări că "în scurt timp, vom vedea și soluția în acest caz".
Ministrul Muncii s-a declarat şocat de imaginile din azile și de diferențele uriașe față de cele din dosarul de acreditare a acelor cămine private. Marius Budăi a anunțat că va lua mai multe măsuri în perioada următoare. Declarația a fost făcută la finalul ședinței de guvern. Mai devreme, premierul Marcel Ciolacu a cerut demisii și demiteri in instituțiile care ar fi trebuit sa verifice pentru ce dau banii. Șeful executivului a vorbit despre existența unui grup infracțional organizat, cu complicitatea unor funcționari, și a cerut ministrului Justiției să facă o prioritate din pedepsirea vinovaților.