bani
Subiectul de astăzi este despre miniştrii care au păstorit într-un fel sau altul economia României de la Revoluţie încoace, despre strategii, promisiuni, şi proiecte duse până la capăt. În mod normal, un mandat de ministru ar trebui să dureze 4 ani.
#PeDatorie. Ce au cumpărat românii în 2020. Pandemia a schimbat obiceiurile de consum
Luna martie a adus creşteri constante ale euro faţă de Leu, iar astăzi a fost a treia zi consecutivă de creştere susţinută. Şi chiar maxim istoric atins de moneda europeană. 4 lei şi 88 de bani pentru un euro. E prima dată când trecem de acest prag, şi deja 5 lei pentru un euro nu mai pare ceva de neatins.
#PeDatorie. Datoria globală, la un nivel record. Criza generată de pandemie a accentuat nivelul datoriilor. O analiză de Daniel Coman
E greu să găseşti un om fără datorii în zilele noastre. Trăim pe datorie de când ne naștem și până la sfârșit. De la deja împământenitul caiet de datorii de la magazinul din colț, că poate nu avem bani scoși în ziua aia, până la credite la bănci sau împrumuturi de miliarde pe care Guvernul le face în numele nostru.
CLUJ-NAPOCA | Campanie pentru demolarea unui hotel construit ilegal în centrul orașului
Clujenii oferă un nou exemplu de spirit civic. Printr-o campanie online de strângere de fonduri, ei vor să pună mână de la mână și să cumpere un hotel construit ilegal în centrul orașului.
Cât muncim pentru stat și cât muncim pentru noi. O analiză de Daniel Coman
Cât primeşte statul pentru munca noastră, sau cât muncim pentru stat şi cât muncim pentru noi, ne spune jurnalistul Daniel Coman.
Aniversări donate, o practică tot mai des întâlnită printre internauți. Elevii cu nevoi speciale sunt sprijiniți prin donațiile în bani făcute de oameni generoși
În vreme de pandemie, când interacţiunile sunt limitate, reţele de socializare au devenit tot mai solicitate. Dacă acum nu îţi mai poţi petrece ziua de naştere alături de o gaşcă mare de prieteni, ai posibilitatea să primeşti cadouri pe care să le oferi altora.
Deficitul de cont curent a crescut cu 4,79% în 2020, la 10,98 miliarde de euro
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat anul trecut un deficit de 10,983 miliarde de euro, în creştere cu 4,79% comparativ cu 2019, se arată într-un comunicat de presă al Băncii Naţionale a României (BNR) remis, luni, Agerpres.
Cîțu: Oamenii nu înţeleg şi nu ştiu să citească un buget ori vor să facă doar scandal şi atât | Este nevoie de o reanalizare a Legii salarizării
Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, că este nevoie de o reanalizare a Legii salarizării, astfel încât sporurile să fie legate de performanţă. Cu privire la a proiectul legii bugetului pentru 2021, Florin Cîțu spune că mulţi oameni vorbesc în spaţiul public fără să înţeleagă cum se face un buget, fără să înţeleagă cum se citeşte un buget. El a precizat că bugetul Ministerului Sănătăţii pentru acest an este mai mare ca în ultimii doi ani.
Federaţia Sindicatelor din Educaţie ''Spiru Haret": Angajaţii din peste 30 de unităţi de învăţământ din Bucureşti nu şi-au luat salariile
Angajaţii din 16 unităţi de învăţământ de masă şi din toate unităţile de învăţământ special din municipiul Bucureşti nu şi-au primit salariile, deoarece Ministerul Educaţiei nu a deblocat programul de salarizare, atrage atenția Federaţia Sindicatelor din Educaţie ''Spiru Haret', într-un comunicat remis, luni, Agerpres.

