Olt, printre județele cu populația cea mai îmbătrânită din țară. O comună, în pericol să dispară

România îmbătrânește în ritm alarmant! Este o realitate susținută din plin de cifre. Olt este printre județele cu populația cea mai îmbătrânită din țară. Sunt 154 de bătrâni la 100 de copii. Localitatea cea mai afectată de acest fenomen este comuna Bărăști, unde populația s-a redus la jumătate după 1990. Primarul se teme că, dacă se va menține acest declin demografic, în următorii 30 de ani, comuna va dispărea.

Un raport internațional cere justiției spaniole să reia anchetele în cazul bătrânilor care au murit în azilele din Spania

În jur de 90% dintre dosarele deschise de procurori în cazul bătrânilor care au murit în azilele din Spania, în primul val al pandemiei, au fost închise fără niciun rezultat. Este concluzia unui raport Internaţional care cere justiţiei spaniole să reia anchetele. Familiile povestesc drama prin care au trecut şi susțin că şi-au pierdut rudele din neglijenţa celor care ar fi trebuit să-i îngrijească. Detalii vă pot afecta emoţional.

Aproape un milion de vârstnici din România trăiesc în singurătate. Voluntarii asociației "Niciodată Singur" le vin în ajutor

Fără familii, unii complet izolați din cauza bolii, seniorii României se simt mai singuri ca niciodată. Pandemia "i-a condamnat" la o viață dusă între patru pereți. Efectele izolării înseamnă boală și neputință. În sprijinul lor vin asociațiile non-profit, care trimit voluntari și ajutoare să le aducă o rază de bucurie.

Statul vrea să asigure îngrijirea acasă a vârstnicilor. Primăriile vor avea în evidență persoanele peste 65 de ani

România va avea de anul viitor patru programe pentru îngrijirea vârstnicilor. Cu peste 100 de milioane de lei vor fi construite cantine sociale şi unităţi de îngrijire la domiciliu a bunicilor singuri sau bolnavi. Ministerul Muncii vrea să înfiinţeze şi 20 de centre de zi. In cele private, costurile pot ajunge la 9 mii de lei pe lună pentru un beneficiar.

15 iunie, Ziua mondială de conștientizare a abuzului față de vârstnici

Populația din întreaga lume îmbătrânește într-un ritm mai rapid decât în trecut și această schimbare demografică va avea un impact major asupra societății. Deja există mai mult de 1 miliard de persoane în vârstă de 60 de ani sau mai mult, majoritatea în țări cu venituri mici și medii. Multe dintre aceste persoane nu au acces la resursele de bază necesare unei vieți trăite cu sens și în demnitate. Mulți alți vârstnici se confruntă cu bariere multiple care împiedică participarea lor deplină la viața societății.