UE instituie noi sancţiuni care taie Belarusului importante surse de venit

Uniunea Europeană a decis luni să taie importante surse de venit ale regimului din Belarus, pentru a sancţiona acţiunea acestuia de a redirecţiona către Minsk un avion luna trecută pentru a-l aresta pe jurnalistul opozant Roman Protasevici, care se afla la bordul acestuia, relatează luni AFP.

Imagini tulburătoare în Belarus. Prizonierul politic Stepan Latypov și-a tăiat gâtul în sala de judecată. Care au fost ultimele sale cuvinte înainte de a face gestul extrem

Gest șocant al unui activist al opoziției din Belarus. Bărbatul a încercat să se sinucidă chiar în sala de tribunal. El a transmis familiei, prezentă în încăpere, că face asta pentru că autoritățile i-au spus că dacă nu pledează "vinovat", îi vor aresta toate rudele și vecinii. A fost dus de urgență la spital și este în viață. Vă avertizăm că urmează imagini cu impact emotional!

Lukaşenko: În caz de nevoie, armata rusă poate ajunge în 24 de ore în Belarus

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko susţine că la întâlnirea de săptămâna trecută cu şeful statului rus Vladimir Putin nu au fost abordate chestiuni precum eventualitatea unor transferuri de trupe ruseşti în Belarus sau crearea unor baze militare permanente ale Rusiei pe teritoriul belarus, potrivit agenţiei oficiale ruse de presă TASS.

Mircea Geoană: Aterizarea forţată a avionului Ryanair în Belarus, piraterie la nivel de stat. Cerem eliberarea lui Protasevici

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a cerut eliberarea rapidă a jurnalistului reţinut de autorităţile de Minsk, după ce un avion Ryanair a fost obligat să aterizeze. Mircea Geoană a declarat că alianţa susține sancţiunile impuse de Uniunea Europeană regimului lui Lukașenko și așteaptă rezultatele unei anchete internaționale.