Rusia intenţionează să instaleze arme nucleare tactice mai aproape de graniţa de vest a Belarus

Armele nucleare tactice pe care Rusia intenţionează să le instaleze în Belarus vor fi desfăşurate mai aproape de graniţa de vest a 'Uniunii statale' (Rusia-Belarus) cu ţările vecine din NATO, în pofida 'zgomotului' făcut de Europa şi SUA, a declarat duminică într-un interviu pentru postul de televiziune belarus oficial STB ambasadorul Rusiei la Minsk, Boris Grîzlov, potrivit Unian şi RBK.ru.

EXCLUSIV Mircea Geoană: Nu avem semne cu privire la intenția iminentă a Rusiei de a deplasa echipamente nucleare tactice pe teritoriul Belarusului, dar în sine este un gest provocator și iresponsabil

Într-un interviu în exclusivitate pentru TVR INFO, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a ținut să remarce că decizia anunțată de Moscova privind găzduirea în Belarus de arme nucleare tactice "nu este ceva cu totul nou", având în vedere că Minskul a modificat Constituția în acest sens. Oficialul NATO remarcă însă calea iresponsabilă aleasă de liderii ruși, motivată, cel mai probabil de nevoia de justificare după ce au ratat obiectivele propuse. "Federația Rusă poate nu mai este o super-putere economică, poate nu mai este super-putere în sensul obișnuit al termenului, dar o super-putere nucleară este în continuare - și au fost multe decenii în care împreună cu SUA în principal a existat o anumită rezervă în astfel de comunicări pe teme atât de sensibile", a ținut el să remarce.