"Eu n-am văzut nicio scumpire la carburant", "N-am carnet (...) Sincer, nu alimentez". Cum văd politicienii creșterea prețului la pompă

Să contrazică evidenţa. Asta pare a fi preocuparea unor politicieni. Benzina şi motorina s-au scumpit cu 40 de bani pe litru faţă de luna trecută, dar preşedintele Senatului, unii miniştri şi premierul spun că n-au observat. Poate vor vedea scumpirea de la finalul acestei luni, când creşterea accizei va urca din nou preţurile la pompă.

Benzina se scumpește din nou. Unele benzinării afișează deja prețuri de peste 5 lei pe litrul de carburant

Benzina şi motorina se scumpesc din nou. Creşte preţul internaţional al ţiţeiului, iar pe 1 octombrie se aplică şi întreaga supraacciză la pompă. Pe bursa din Londra cotaţia ţiţeiului a urcat la maximul din ultimii 2 ani şi este cu 13% mai mare decât la începutul lunii. La noi, sunt deja benzinării care au adăugat câţiva bani la litru de ieri până astăzi.

Plin mai scump pe autostradă. Experiment Știrile TVR

N-avem drumuri rapide, iar pentru cele puține pe care le avem benzinarii "au grijă" să ne scoată din buzunar bani la fiecare drum. Un plin în drum spre mare sau chiar spre munte e mai scump, în medie, cu zece lei, arată un experiment al Știrilor TVR. La staţiile de pe Autostrada Soarelui, benzina a ajuns deja să coste 5 lei şi 10 bani pe litru. Iar asta înainte de al doilea val de scumpiri, care va veni din octombrie.